Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 100 de vulturi cu coadă-pană au fost găsiţi morţi în Australia

Peste 100 de vulturi cu coadă-pană au fost găsiţi morţi în Australia

Peste 100 de vulturi cu coadă-pană au fost găsiţi într-o fermă din Victoria, Australia. O anchetă se află în desfăşurare, scrie The Guardian.

Ofiţerii de la Departamentul pentru Mediu, Pământ, Apă şi Planificare (DELWP) au descoperit carcasele pe o proprietate din Tubbut. Guardian Australia a raportat că există posibilitatea ca vulturii să fi fost otrăviţi.

Alte patru specii protejate au fost ucise în mod intenţionat.

Pedeapsa pentru uciderea intenţionată a animalelor în Australia, în special a celor protejate de statul Victoria, este o amendă de până la 7,928.50 de dolari sau şase luni în închisoare. O pedeapsă adiţională de 792.85 de dolari este aplicabilă pentru fiecare pasăre ucisă, astfel acest lucru ar putea să reprezinte o amendă de peste 90.000 de dolari.

Un purtător de cuvânt de la DELWP a spus că problema se află încă sub investigaţie, iar acuzaţiile nu au fost încă formulate.

“DELWP ia problema foarte în serios”, a spus acesta.

Vulturii cu coadă-pană au intrat mereu în conflict cu fermierii, în contextul în care aceştia se hrănesc cu animale, în special cu miei.Mai multe Guverne din Australia au încurajat uciderea vulturilor până în 1970, când această specie a intrat sub protecţia legii, iar aceştia au început să fie tot mai numeroşi. Astfel, vulturii cu coadă-pană sunt astăzi cea mai abundentă specie de vulturi mari din lume.

Sean Dooley de la Birdlife Australia a declarat că vulturii cu coadă-pană, în realitate, mănâncă animale deja moarte sau foarte slăbite. “La bază sunt necrofagi”, a spus acesta. “Când sunt văzuţi că mănâncă miei, aceştia erau probabil deja morţi”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri