Conform datelor prezentate în raportul Autorității de Supraveghere Financiară, în 2022, peste 1.6 milioane de locuințe au beneficiat de protecția oferită de o asigurare facultativă, cu aproape 9% mai multe față de 2021.
„Acest fapt ne arată că, practic, românii devin din ce în ce mai conștienți de faptul că au nevoie de sprijinul unei polițe de asigurare care să îi ajute să își revină mai rapid și mai ușor din diverse evenimente nefericite: incendii, furtuni, explozii, spargerea unor conducte etc.”, transmite Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
„Aceste cifre, deși încă timide, ne arată că românii au devenit mai preocupați de beneficiile pe care le poate oferi o asigurare de locuință care să răspundă nevoilor lor. Indiferent de impactul pe care îl poate avea producerea unui risc asupra locuinței sau asupra bugetului unei familii, o asigurare va face mereu diferența în aceste situații nedorite”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.
(sursa: Mediafax)