Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 150 de elevi și profesori, evacuați la o școală din Constanța

Peste 150 de elevi și profesori, evacuați la o școală din Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii au intervenit miercuri la școala din Poarta Albă, județul Constanța, unde a fost semnalat fum la un panou electric. Peste 150 de elevi și cadre didactice au ieșit din clădire.

Potrivit ISU Constanța, pompierii au intervenit după ce a fost semnalat fum de la tabloul electric situat pe exteriorul peretelui școlii gimnaziale din Poarta Albă.

„A fost vorba despre o flamă la tabloul electric, neurmată de incendiu”, au transmis pompierii.

S-au autoevacuat 156 elevi și 10 cadre didactice.

Nu au fost înregistrate victime și a fost anunțată compania de distribuție a energiei electrice.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu scoala autoevacuare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri