Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 60.000 de ucraineni s-au întors în țară să lupte

Peste 60.000 de ucraineni s-au întors în țară să lupte

Peste 60.000 de ucraineni s-au întors până în acest moment în țară să lupte contra rușilor, a anunțat sâmbătă ministrul ucrainean al Apărării.

Ministrul Apărării Oleksii Reznikov a anunțat sâmbătă pe Twitter că 66.224 de oameni s-au întors în Ucraina să lupte împotriva rușilor.

„Atât de mulți oameni s-au întors din străinătate în acest moment pentru a-și apăra Țara de hoardă. Acestea sunt încă 12 brigăzi combatante și motivate! Ucraineni, noi suntem invincibili”, a scris Oleksii Reznikov pe rețeaua de socializare.

Pe de altă parte, un oficial american a declarat pentru CNN că Rusia plănuiește să desfășoare până la 1.000 de mercenari în plus în viitorul apropiat în Ucraina.

Forțele de mercenari vor ajuta unitățile care au intrat în impas, a declarat oficialul. Acesta a adăugat că SUA consideră că mercenarii aflați deja în Ucraina „au avut performanțe slabe atunci când s-au confruntat cu o rezistență mai puternică decât se așteptau din partea ucrainenilor” și că până la 200 de astfel de mercenari au fost deja uciși în război de la sfârșitul lunii februarie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri