Ateu convertit la ortodoxism sub aripa lui Nae Ionescu, comunist din convingere în tinerețe, „soldat verde” la maturitate (a onorat funcții importante în vremea dictaturii legionare) și liberal spre zenitul vieții, economistul Petre Țuțea (1902-1991) a devenit, după Revoluția din 1989, o figură emblematică a României postcomuniste. „Filosoful cu fes” care ținea în temnițele comuniste prelegeri în trena ideilor lui Platon ori Aristotel a intrat apoi și mai abitir în mințile (și inimile) românilor, probabil grație vorbelor dezinhibate, prizate astăzi inclusiv de „Generația Facebook”.
Întâiul fiu din flori al preotului Petre Bădescu (văduv la 45 de ani), Țuțea Petre a preluat numele concubinei părintelui, Ana Țuțea, femeia care i-a dăruit popii din Boteni (Argeș) alte șapte odrasle. Scânteietor la învățătură, micuțul venit pe lume într-o zi de 6 octombrie a urmat prima parte a liceului la Câmpulung Muscel, apoi la Cluj-Napoca, oraș în care a finalizat, de altfel, și cursurile Facultății de Drept cu un doctorat (Magna cum Laude) privind contenciosul administrativ. În timpul studenției a cochetat cu „roșiii”, semnând, alături de Petre Pandrea, texte în revista „Stânga” și, în ciuda pregătirii juridice, Țuțea a fost antrenat ulterior în sfera economiei, adevărata sa vocație. Odată cu angajarea la Ministerul Economiei Naționale, unde s-a achitat exemplar de sarcini în cadrul unor importante misiuni diplomatice (la Berlin, Budapesta sau Moscova), Petre Țuțea vira, sub influența noilor săi prieteni, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, de la stânga, la dreapta scenei politice. „Cu stânga nu poți nici măcar să te închini, d-apoi să mai conduci o țară!”, avea să filosofeze mai târziu juristul.
Dacă în tinerețe doar s-a jucat de-a comunismul, în timpul colaborării la „Cuvântul” ateul Petre și-a scuturat necredința, fiind convertit la ortodoxism. Partidul i-a apreciat fără îndoială sârguința. În cadrul Guvernului Național-Legionar, Țuțea a primit funcția de director în Ministerul Economiei Naționale, între 1940 și 1944 a fost șef de secție în Ministerul Războiului, iar în perioada 1944-1948, director de studii în Ministerul Economiei Naționale (sub protecția lui Lucrețiu Pătrășcanu). Căderea avocatului comunist a însemnat și prăbușirea fiului de preot din Boteni. Țuțea a fost arestat şi anchetat fără condamnare între 1948 și 1953, apoi din nou arestat şi întemniţat la Aiud, între 1956 și 1964. La eliberarea din iadul pușcăriilor, firavul gânditor avea să rememoreze cu miez unul dintre momentele aiuritoare care au condus la privarea sa de libertate: „Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. «Cu ce?», i-am întrebat pe acuzatori. Nu mi-au răspuns. Și atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten din Cluj: «Cu idei, frate, cu idei!»”.
Recurs la Dumnezeu și frica de sinucidere
Mărturiile lui Petre Țuțea legate de anii trăiți în bestialitate și mizerie au rămas, la mai bine de trei decenii de la conturarea lor, emoționante: „Îmi amintesc că eram foarte frumos chestionat de către anchetatorii bolșevici: «Ce zici, mă, banditule?» sau «De ce ești dumneata naționalist în forma asta?». Le-am răspuns: «Fiindcă nu mă pot stăpâni». Alt anchetator m-a întrebat: «De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le?». «N-am vorbit, domnule!», i-am răspuns. «Cum așa?» «Păi, împotriva voastră vorbește tot poporul român. Ce să mai adaug și eu? Și mi-au dat optsprezece ani de muncă silnică, fără motive. Mi s-a prezentat sentința de condamnare, să fac recurs. La cine să fi făcut recurs, la Dumnezeu?!»”. Țuțea avea să ispășească treisprezece ani de temniță grea, în închisorile Malmaison, Aiud, Jilava și Ocnele Mari. N-avea să fie frânt de cerberii bolșevici, după gratii salvându-se prin darul oratoric, cu care le ținea colegilor de suferință adevărate predici filosofice în care perora cu abilitate despre Platon, Hristos ori Aristotel. Să nu vă închipuiți însă că aceste digresiuni intelectuale se consumau în liniștea călduță a vreunei biblioteci de penitenciar! Regimul era unul de exterminare a „elementelor dușmănoase”, nu de cultivare a spiritului. Dovadă spovedania năpăstuitului Țuțea, care a supraviețuit miraculos persecuțiilor: „Eram bolnav în temniţă, aveam febră și doar o hăinuţă de pușcăriaș pe mine. De mâncare ne dădeau o zeamă chioară şi ceva mămăligă friptă. Când m-au anchetat, am leşinat din cauza bătăilor. Am stat la «Interne» trei ani, am fost dus după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor, dar am avut mereu această laşitate, mi-a lipsit curajul de a mă sinucide”. Apoi, o completare: „Sinuciderea e ofensă adusă Duhului Sfânt... În fort, la Jilava, ţineam conferinţe. Până m-au izolat într-o cameră, iarna, cu geamurile deschise. Am fost adus în celulă abia când îmi dăduse sângele pe nas, de frig. M-au frecţionat băieţii şi m-am încălzit. Țin minte că, la un moment dat, în frigul ăla, îmi doream atât de mult să mor... Sunt stări umane în care dorinţa de moarte este o necesitate. E un mare paradox: cum să scapi în și prin moarte?”.
Pomana țigănească
Spiritul și tenacitatea lui Petre Țuțea au răzbătut în cele din urmă la lumină. Aruncat din pușcărie în viață, singur, fără sprijin, la 66 de ani, fiul preotului din Boteni n-a abdicat nicio secundă de la principiile care i-au contorsionat destinul. A trăit într-o garsonieră, lângă Cișmigiu, din mila vechilor amici și a unui rest de simpatie a Uniunii Scriitorilor. Fără a-și putea pune numele pe vreo carte - Securitatea confiscându-i toate manuscrisele -, Țuțea Petre nu și-a pierdut niciodată filonul umorului: „Ăștia mi-au luat tot ce scrisesem, cam o mie de pagini, de am fost nevoit să refac din memorie. Mi-au mai ieșit abia trei sute de foi, mai bine, prea mă întinsesem ca o pomană țigănească”. Revoluția din 1989 și mai ales primii doi ani de după redeșteptarea românilor din comunism l-au găsit pe Țuțea cocoțat în vârful patului, cu un fes înfundat pe cap și o pereche de ochelari-lupă așezată pe nasul acvilin. Zâmbetul ștrengăresc nu-l părăsise însă. Nici verva erudită, nici verbul fin. A fost, după triumful din tinerețe și respectul căpătat (și forjat) în temnițe, o nouă culme a gloriei. Reporterii, discipolii, tineri în special, se vânturau prin garsoniera nonagenarului cu limba ascuțită ca armatele de furnici în moțul mușuroiului. Vorbele de duh ale spiritului liber din Cișmigiu au acaparat micile ecrane, vintrele ziarelor, eterul posturilor de radio, mințile și inimile românilor. Ușor, ușor s-au insinuat în mentalități, în obiceiuri și în suflete. Culmea este că și astăzi, la treizeci de ani de la dispariția celui alintat „Socrate de România”, gândurile lui, mai înțelepte sau mai obraznice, mai profunde ori mai jucăușe, sunt diseminate prin noile mijloace de comunicare - Facebook, WhatsApp, Tik-Tok sau Instagram -, semn că noile generații îl agreează. Chipul filosofului cu fes este schițat pe tricouri, pe hanorace, pe ziduri, trotuare și „walluri” simandicoase. S-au creat grupuri, bisericuțe, ghemuri ideologice… Petre Țuțea a (re)înviat cu adevărat.
La groapă, tras de două vaci
Petre Țuțea s-a stins din viață într-o zi de 3 decembrie (1991), în timp ce acorda un interviu! Deși a solicitat cu limbă de moarte să fie înmormântat la Alba Iulia - „Lângă un gard al cetății, măcar” -, trupul filosofului cu fes avea să fie purtat la Boteni, în satul natal, cu o mașină care, pare-se, transporta morcovi. Înmormântat până la urmă în cimitirul ortodox din așezarea în care propriul tată slujise toată viața, leșul lui Țuțea ar fi fost dus la groapă într-un car tras de două vaci. Deh, recunoștința concetățenilor cărora Țuțea le adresase în timpul vieții un mesaj spumos: „Am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți!”
Luna-mămăligă
Amintirile din temnițele comuniste ale lui Petre Țuțea au fost completate, nu fără o undă de umor, de Corneliu Coposu, secretarul personal al lui Iuliu Maniu: „Bietul Ţuţea, în puşcărie era un spiritualizat. În nopţile cu lună era obsedat de ideea că luna aceea ar invoca o mămăligă pe care ar putea s-o mănânce. A fost groaznică foametea în închisori, închipuiţi-vă cum ar fi ca ani de zile să fii hrănit cu 400, 500 de calorii, şi acelea lipsite complet de vitamine și de lipide!”.
Câteva dintre vorbele care l-au făcut faimos pe băiatul popii din Boteni
„N-ar trebui să se vorbească așa de mult despre democrație. (...) Mă bizui pe doi gânditori clasici, pe Platon și pe Aristotel. Platon susține că sunt trei forme de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia și democrația. Aristotel spune că democrația este sistemul în care face fiecare ce vrea. Și eu am spus: după cum se vede.
(...) democrația e singurul sistem compatibil cu libertatea și demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecțiune a valorilor. (...) Deci democrația e sistemul social în care face fiecare ce vrea și-n care numărul înlocuiește calitatea. Triumful cantității împotriva calității.
(...) Nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democrației de a asigura selecțiunea naturală a valorilor. Democrații gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate și unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democrație.
Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: «Ce mai faci, frate?». Partea proastă este că oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia.
În democrație, numai întâmplarea naște un mare șef. (...) Eu, cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost și atât. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un principiu istoric. (...) Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect față de marele popor român. Și până la urmă mi-am modificat poziția: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.
Democrația e imperfectă, dar fără ea e greu de viețuit. Este un soi de haos suportabil”.
Sursa: „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea” (Editura Humanitas, ed. IV, București, 2009)
30 de ani s-au împlinit pe 3 decembrie de la moartea lui Petre Țuțea (1902-1991)
„Doamne Iisuse Hristoase, ai grijă de mine!”, Petre Țuțea, ultimele cuvinte
Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toți caii din Ardeal, fără călăreți, în două ore se pișă în Budapesta”, Petre Țuțea
„Tineretul de azi e net superior generaţiei noastre. Şi asta pentru că nu este uşor pentru el, în climatul ăsta fioros, aşa cum ne-a fost nouă, într-o lume mai normală”, Petre Țuțea