Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Petrecere românească pentru semifinaliștii din Ultimul Trib, în Madagascar

Petrecere românească pentru semifinaliștii din Ultimul Trib, în Madagascar

Sorin Brotnei, Mircea Zamfir, Daniel Chiriță și Silviu Geandră sunt cei patru concurenți care au ajuns până în semifinala Ultimul Trib, însă unul dintre aceștia va pleca acasă săptămâna viitoare. Înainte însă, cei patru au avut parte aseară, la Antena 1, de o petrecere tradițională românească, alături de prietenii pe care și i-au făcut în satul malgaș.

Sorin Brotnei, Mircea Zamfir, Daniel Chiriță și Silviu Geandră sunt cei patru semifinaliști Ultimul Trib după ce, săptămâna trecută, Ioana Șulea a fost eliminată la duel de către fostul fotbalist. ”Felicitări, Chiru, ți-ai câștigat locul de femeie în casă!”, i-au spus băieții lui Chiru când l-au văzut pe acesta că se întoarce de la duel. Încrederea acordată lui însă nu a fost de durată. ”Dacă e să mă iau după ce am văzut până acum, cred că Chiru va fi următoarul care ne va părăsi. Noi știm că e destul de obosit, era descurajat, dar a reușit să se adune și să treacă de Ioana, care nu a fost un oponent foarte puternic pentru el. Eu mă văd în finală cu Sorin, sper să nu mă autoflatez, deja am făcut mult aici ajungând până în ultimii patru”, a spus Silviu Geandră.

În sat, sarcinile s-au împărțit rapid, iar dacă Mircea și Daniel s-au apucat să gătească, Silviu și Sorin au început să lucreze la o altă sarcină pe care au primit-o. Concurenții rămași în Ultimul Trib au aflat săptămâna trecută că, aproape de finalul competiței, trebuie să îi răsplătească și ei pe localnicii din satul malgaș care au avut grijă de ei până acum, iar prima sarcină primită a fost să construiască un duș tradițional românesc.

Iar pentru ultimele zile pe care le petrec în sat, cei patru bărbați au avut parte de un adevărat festin după ce au primit o caracatiță de la vecini. Mai complicat a fost însă până au învățat să cum să o pregătească. ”Mi se pare masa absolută, cea mai bună!”, a spus Sorin Brotnei încântat.

În cursa pentru marele premiu din Ultimul Trib, Sorin Brotnei, Mircea Zamfir, Daniel Chiriță și Silviu Geandră sunt cei care au demonstrat că nu au doar calități fizice, ci și răbdare, îndemânare și stăpânire de sine. Cei patru s-au întors pe ”ringul de luptă”, însă au avut de lămurit înainte și discuția pe care au tot avut-o, despre împărțirea marelui premiu. ”Nu mai poate să existe această propunere, pentru că lucrurile s-au schimbat, ne dorim lucruri diferite”, a mărturisit Mircea Zamfir înaintea probei de Nominalizare care a desemnat un nou duelist.    

De aceaastă dată, provocarea nu a fost una fizică, ci un puzzle i-a pus pe cei patru în încurcătură mai bine de două ore! ”Deja eram blocat, degeaba îmi explicau de pe margine”,  a spus Chiru dezarmat. În cele din urmă, Mircea și Sorin au reușit să încheie proba, în timp ce Silviu și Chiru au continuat să refacă puzzle-ul de mai multe ori. ”Chiru nu a pierdut proba, a făcut-o praf, a măcelărit-o!”, a spus la final Mircea despre Chiru, cel care a intrat primul la duel. ”Mi-a fost și rușine, a fost penibil”, a spus Daniel Chiriță.

Sorin Brotnei, Mircea Zamfir și Silviu Geandră au întrat apoi într-o nouă cursă pentru a afla adversarul lui Chiru la duel. De această dată, proba a exploatat mai mult calitățile fizice, decât pe cele psihice, astfel că Silviu și Sorin au încheiat primii proba, în timp ce Mircea a intrat la duel. ”Am făcut multe greșeli stupide, care m-au costat finala”, a spus acesta dezamăgit.

Silviu și Sorin sunt însă primii finaliști Ultimul Trib! Aceștia vor juca finala alături de câștigătorul duelului dintre Mircea și Chiru, pe parcursul a două zile de competiție. ”O să rămânem în finală un Lemur, un Cameleon și unul dintre Crocodili! Nici nu se putea mai frumos!”, a spus Sorin Brotnei. Iar pentru eforturile lor, cei patru concurenți au fost recompensați cu toate ingredientele pentru a prepara o masă românească pentru ei și vecinii lor din satul malgaș: brânză cu mămăligă și friptură de porc, totul însoțit de ii românești și muzică populară de acasă.

Cei patru vor continua însă lupta în semifinala Ultimul Trib. Cum se vor descurca aceștia în cursa pentru marele premiu, telespectatorii pot afla vinerea viitoare, la Antena 1, într-o nouă ediție Ultimul Trib.

Subiecte în articol: Ultimul Trib
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri