Cauzele ieftinirii petrolului sunt legate, desigur, de o restrângere generalizată a secvenţei de consum, totuşi, dacă discutăm de posibilitatea ca preţul să scadă, real, sub cel din urmă cu un deceniu şi jumătate, înseamnă că au intervenit factori suplimentari care să-l ducă mai jos, cum ar fi suprataxarea.
Mărimea impozitelor a declanşat criza din 2008, însă politicienii, în special cei din Europa, n-au înţeles asta şi au majorat accizele până au văzut că-s pe cale să înregistreze o replică a cutremurului din urmă cu opt ani.
Deci, când a izbucnit criza şi s-a restrâns cererea, clasa politică, în loc să redimensioneze accizele în funcţie de fazele ciclului economic, le-au crescut şi au încurajat sursele alternative de energie, mai costisitoare şi cu eficienţă mai scăzută. Adică politicienii au supraaccizat carburanţii ca să protejeze o resursă rară, până când scăderea consumului a făcut să devină abundentă. Ceea ce nu i-a oprit însă să stimuleze fabricarea automobilelor electrice sau hibrid. Şi bineînţeles că poţi să-ţi propui să modifici preferinţele consumatorilor, dar numai dacă le dai o variantă mai bună sau mai ieftină. Altfel, vin site-urile de umor, precum TimesNewRoman, şi fac mişto de tine: dacă petrolul ar fi gratis, benzina în România s-ar ieftini cu aproape un leu! De unde rezultă că atunci când vor să schimbe obiceiurile de consum, şi pun statul să-şi încordeze muşchii, pentru a oferi un produs mai prost şi mai scump, politicienii nu pot decât să se umple de penibil. Iar populaţia se apără de instituţionalizarea prostiei mutându-şi consumul „la negru”.