Jurnalul.ro Timp liber Fashion Piața bunurilor de lux, grav afectată de pandemia de coronavirus. Ia românească tradițională în vogă

Piața bunurilor de lux, grav afectată de pandemia de coronavirus. Ia românească tradițională în vogă

Piața bunurilor de lux ar putea scădea cu 35% în acest an din cauza pandemiei de coronavirus, arată estimările companiei Mazars România.

Cu toate astea, ia tradițională românească, promovată de mari designeri, este încă în vogă.

"Să purtăm ia românească tradițională, atât de la modă, încât a inspirat oameni din întreaga lume și a ajuns în toate colțurile acesteia”, a declarat Li Edelkoort, doamna tendinţelor socio-culturale în materie de modă.

Clienții români dețin cea mai mare pondere pe piața locală a bunurilor de lux

„Țara noastră găzduiește branduri de lux precum Armani, Versace, Ralph Lauren, Dior, Prada, Chanel, Hermes, Louis Vuitton și Gucci. În România, acestea erau așteptate să înregistreze evoluţii pozitive în anul 2020, datorită unor factori economici favorabili pieţei locale în 2019, ca de exemplu numărul mai mare de persoane cu venituri nete ridicate și creşterea consumului. Toate acestea au condus la o schimbare dramatică a obiceiurilor de cumpărare în rândul clienţilor: consum sustenabil, experiențe online similare celor dintr-un magazin fizic și comunicare non-comercială.”, a menționat Ella Chilea, Partener, Audit & Assurance, Mazars România.

Piața bunurilor de lux din România este problematică, deoarece trebuie să se bazeze pe clienții locali, care deţin cea mai mare pondere, în comparație cu turiștii. Pe de altă parte, în Milano, Paris sau Praga, sunt mulți turiști străini care consumă produsele de lux.

România se așteaptă la o încetinire a economiei, care va determina ca sectorul bunurilor de lux să ia în considerare produse mai accesibile, pentru a creşte puterea de cheltuire a multor clienți din clasa de mijloc. Această tendință va continua pe măsură ce brandurile încearcă să lanseze opțiuni la preţuri rezonabile şi să își concentreze strategia de marketing în jurul inovării, mai ales în privința comerțului electronic.

Vânzările online, salvarea

În afară de criza mondială a sănătății, COVID-19 reprezintă o amenințare serioasă pentru această industrie, în special dacă vorbim despre PIB, piața forței de muncă și piața financiară.

Achiziția de bunuri și servicii de lux de către turiști va fi influenţată negativ de restricțiile de călătorie și de teama privind posibilele infectări în avioane și nave de croazieră. Este dificil de prezis cu acuratețe impactul complet al pandemiei asupra economiei în general și asupra industriei bunurilor de lux în special, deoarece evoluția și durata acesteia vor depinde de răspunsul guvernelor și populațiilor.

„Experți din întreaga lume analizează diferite scenarii în ceea ce privește vânzările pierdute sau impactul comenzilor de scală, unele dintre estimări vizând chiar o scădere de până la 35% (în cele mai grave cazuri). În toate situațiile, veniturile ar suferi o scădere mai bruscă decât cea a vânzărilor, deoarece acum discutăm şi de transformarea comportamentului consumatorului, încălţămintea comodă în detrimentul pantofilor cu toc sau reinventarea interacţiunii cu clientul în mediul online”, a menționat Ioana Maxim, Manager, Audit & Assurance, Mazars România.

Scăderea vânzărilor, din cauza închiderii magazinelor, previziunile neclare privind industria modei și la schimbarea comportamentului consumatorilor pun brandurile într-o situație dificilă. Pentru a-și îmbunătăți profitabilitatea, acestea și-ar putea optimiza investițiile, pot reduce costurile de inventar sau pot dezvolta noi procese de distribuție, furnizare de produse sau materie primă, vânzare și livrare.

Millenials și Generația Z în China

Consumatorii chinezi sunt caracterizați de o capacitate puternică și frecvență ridicată a consumului de produse de lux.

Millenials sunt cei mai stabili în privința produselor de lux și prezintă cel mai înalt grad de conștientizare și de loialitate faţă de brand.

Generația Z îi urmează îndeaproape și, deși puterea lor de cumpărare este încă scăzută, au cea mai înaltă proporție de consumatori cu frecvență ridicată, din cauza înclinației către consumul excesiv. Comparativ cu alte grupuri de vârstă, loialitatea Generației Z față de brand este cea mai instabilă, în special în cazul femeilor.

Industria modei a crescut în 2019, în Europa, majoritatea brandurilor sporindu-și vânzările de îmbrăcăminte și încălțăminte. Este motivul pentru care toată lumea se aștepta o evoluție de succes în 2020, atât în privința numărului de magazine, cât și lansările de noi designeri, artizani sau mass-market. Previziunile de creștere au fost însă stopate de pandemia de coronavirus. 

 

În Europa, piața produselor de lux a înregistrat o evoluție echilibrată la începutul anului, în pofida unei fluctuații considerabile în unele țări.

Piața italiană a fost cea mai afectată, deoarece pandemia a dus la o scădere dramatică a vânzărilor.

La nivel global, sectorul bunurilor de lux este afectat serios de criza economică, înregistrând o scădere a vânzărilor de până la 30% pe an.

Pe măsură ce această criză continuă să câștige teren în întreaga lume, brandurile de lux importante au anunțat anularea prezentărilor noilor colecţii și au oferit o mână de ajutor medicilor și spitalelor, prin producerea de măști, combinezoane și substanțe dezinfectante, făcând în același timp donații importante.

În industria de lux, banii sunt cheltuiți, în general, nu pe baza unui raționament, ci pe baza emoțiilor și sentimentelor. 

 

Mazars este o organizație internațională, specializată în audit, contabilitate, consultanţă financiară, servicii fiscale şi juridic. Activeză în 91 de țări și teritorii, și se bazează pe experiența a 40.400 de profesioniști.

În România, Mazars are o experiență de 25 de ani în audit și consultanță financiară, servicii fiscale, contabilitate, salarizare și administrare de personal. Echipa locală cuprinde 230 de profesioniști.

 
Subiecte în articol: lux moda coronavirus piata bunurilor de lux
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri