Jurnalul.ro Ştiri Social Pintea: Controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară

Pintea: Controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară

de Monica Cosac    |   

După tragedia de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, unde cinci pacienţi au murit, iar alţi opt sunt răniţi, după ce au fost atacaţi cu un stativ de un alt pacient, ministrul Sănătății a anunțat, ieri, că va face controale la toate spitalele de psihiatrie din țară. De partea cealaltă, însă, reprezentanţii pacienţilor atrag atenţia că anchetele anunţate de Ministerul Sănătăţii de fiecare dată când are loc câte o tragedie nu sunt suficiente şi cer reformă pentru spitalele de psihiatrie.

 

Încă o persoană dintre cele rănite în carnagiul de la Spitalul Săpoca a murit în noaptea de duminică spre luni, astfel că numărul deceselor a ajuns, ieri, la cinci. Tot ieri, managerul Spitalul Săpoca (județul Buzău), Viorica Mihălașcu, a demisionat, iar ministrul sănătății, Sorina Pintea, a anunțat și primele măsuri după tragedia de duminică. „În această dimineaţă (n.r. - luni), am prezentat concluziile raportului managerului spitalului, care şi-a înaintat demisia. De asemenea, măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le-a decis în ceea ce priveşte Spitalul Săpoca sunt legate de o plângere penală pe care noi o vom depune privitor la activitatea medicului de gardă, a asistentelor care au fost în tura de noapte atunci când s-au produs crimele”, a declarat Pintea. Ministrul a precizat, însă, că abia acum începe controlul. „Noi am finalizat ancheta privitoare la acest caz, dar controlul va continua la toate spitalele de psihiatrie care au incluse compartimente de măsuri de siguranţă, dar şi la spitalele de psihiatrie din ţară”, a mai afirmat ministrul.

Pacienţii cer reformă, nu anchete

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a solicitat pedepsirea vinovaţilor în cazul Săpoca şi cere Ministerului Sănătăţii (MS) un plan de măsuri concrete de reformă pentru spitalele de psihiatrie. „Credem că este momentul să fie analizate în mod realist şi transparent cauzele şi să se ia măsuri generale (nu doar pentru Spitalul Săpoca) care să înlăture în viitor posibilitatea unor asemenea tragedii”, au transmis reprezentanţii COPAC, subliniind că nu este prima dată când se întâmplă astfel de tragedii în această unitate medicală.  

„Din păcate, în cazul Spitalului Săpoca nu este prima dată când se întâmplă o astfel de tragedie. În 2002, 9 pacienţi au fost incendiaţi de un alt pacient, iar Ministerul Sănătăţii anunţa anchete care să stabilească vinovaţii. Peste 17 ani, avem alte 5 victime şi niciun vinovat. În acest context, solicităm Ministerului Sănătăţii, cât şi autorităţilor competente, să facă public în mod transparent cauzele profunde care au permis uciderea a 5 pacienţi”, se arată în comunicatul COPAC.

 

Subiecte în articol: sorina pintea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri