Piraeus Bank România lansează creditul de investiţii imobiliare în lei, cu dobânda fixă, de 5,65%, în primii cinci ani, care plasează noul produs în topul primelor 4 oferte disponibile pe piaţa locală, informează banca printr-un comunicat.
Dobânda de 5,65% se acordă clienţilor care încasează venituri în conturi deschise la Piraeus Bank România, pentru care avansul minim solicitat este de doar 15%.
Creditul de investiţii imobiliare se acordă pe o perioada de până la 30 ani şi este destinat achiziţionării, construcţiei de imobile, sau refinanţării altor credite de investiţii imobiliare. Valoarea împrumutului acordat variază şi este cuprinsă între echivalentul în lei a 5.000, respectiv 250.000 de euro
"Oferta Piraeus Bank România răspunde unor nevoi curente ale consumatorilor de produse bancare din România şi anume predictibilitate şi costuri de creditare reduse. Acest nou produs este soluţia noastră la semnalele primite din partea lor. Susţinuţi de doi investitori puternici, aşa cum sunt J.C. Flowers & Co. şi BERD, urmărim să oferim clienţilor noştri produse şi servicii care să-i ajute să-şi ducă planurile la bun sfârşit, cu mai multă încredere şi cu mai puţine griji", a declarat Mădălina Otilia Teodorescu, vicepreşedinte Piraeus Bank România
Cu sediul în Bucureşti, Piraeus Bank România oferă o serie largă de produse şi servicii pentru clienţi locali şi internaţionali, incluzând activităţi de retail, pentru IMM-uri şi corporate banking. PBR operează prin 99 de unităţi bancare, angajează 1.200 de specialişti şi are aproximativ 150.000 de clienţi activi. AGERPRES