Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficanți de droguri, săltați de mascați! DIICOT a găsit canabis, cântare, telefoane și grindere

Traficanți de droguri, săltați de mascați! DIICOT a găsit canabis, cântare, telefoane și grindere

de Redacția Jurnalul    |   

Trei indivizi, dintre care unul minor, sunt cercetați în Pitești după ce ar fi vândut droguri, în special tinerilor. Doi au fost arestați, unul a primit control judiciar.

Procurorii DIICOT Pitești au reținut 3 indivizi, dintre care unul minor, pentru trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Practic, unul dintre ei, în mod repetat, a vândut către consumatori, preponderent tineri, din Pitești, canabis și substanțe psihoactive (2MMC) cumpărate în acest scop de la un coinculpat.

„Cu privire la aceștia s-a reținut și faptul că se află în stare de recidivă postcondamnatorie”, transmite DIICOT.

De asemenea, minorul a fost prins având asupra sa canabis pentru consum propriu.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate cantități de droguri de risc (canabis) și substanțe sub formă cristalină, 5 cântare electronice și 3 grindere, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Tribunalul Argeş a arestat preventiv doi dintre indivizi, pentru o perioadă de 30 de zile, față de al treilea procurorii DIICOT Pitești luând măsura controlului judiciar.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: piteşti trafic droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri