Jurnalul.ro Ştiri Observator Planul de înarmare a fost aprobat în CSAT

Planul de înarmare a fost aprobat în CSAT

Statul român va cheltui 9,8 miliarde de euro pentru înzestrarea Armatei în următorii 9 ani, planul multianual de achiziţii fiind aprobat, ieri, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În mai, Parlamentul a aprobat inițierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depășesc 100 de milioane de euro fiecare, iar pentru realizarea acestor programe, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro, se va avea în vedere implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie să își modernizeze și să își dezvolte capacități militare de producție adecvate. „Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităților derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă și echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerințelor și care cuprind derularea procedurii de achiziție, livrare, testare și intrare în dotare a produselor planificate, în cantitățile nece­sare și la cerințele calitative solicitate”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Subiecte în articol: csat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri