Concordia Chiajna a terminat la egalitate cu CSM Poli Iaşi, scor 0-0, vineri seara, într-un prim meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Concordia a avut două ocazii mari de gol în prima repriză, prin Marian Cristescu (37) şi Octavian Deaconu (45+2).
Poli Iaşi rămâne neînvinsă în play-out, cu patru victorii şi patru egaluri, ultimele trei partide încheindu-se cu 0-0.
Concordia nu a mai câştigat de zece etape, în care are cinci egaluri şi cinci eşecuri, marcând două goluri în ultimele şase meciuri.
Poli s-a impus cu 3-1 în turul play-off-ului. În sezonul regulat, la Chiajna a fost 0-0, iar Poli s-a impus la Iaşi cu 1-0.
CS Concordia Chiajna - CSM Poli Iaşi 0-0, stadion "Concordia" - Chiajna
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Radu Petrescu (Bucureşti)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF
www.agerpres.ro