Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un procuror a câștigat concursul pentru postul de pensionar de la DNA. CSM a aprobat 11 ieșiri din sistem într-o singură zi, la marile parchete

Un procuror a câștigat concursul pentru postul de pensionar de la DNA. CSM a aprobat 11 ieșiri din sistem într-o singură zi, la marile parchete

de Ion Alexandru    |   

Secția de procurori de la CSM a aprobat, ieri, cererile de pensionare formulate de 11 procurori, în majoritate de la DIICOT.

Însă o astfel de cerere a fost înaintată și de un procuror DNA, care a susținut, în luna septembrie a anului trecut, concursul pentru ocuparea unui post de execuție în cadrul Structurii Centrale a Parchetului anticorupție. Asta, după ce, în urmă cu trei ani, a părăsit DNA, odată cu plecarea de la șefia instituției a Laurei Codruța Kovesi. Ulterior, el a revenit, prin delegare, la DNA Pitești, ca urmare a propunerii făcute de Crin Bologa. Tot ieri, au fost aprobate cererile de pensionare formulate de doi procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Cei doi sunt soț și soție. 

11 cereri de pensionare s-au aflat, ieri, pe masa celor de la Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Una dintre aceste cereri a fost înaintată de Ioan Ulici (FOTO), fostul procuror-șef al DNA – Biroul Teritorial Baia Mare. În vârstă de 53 de ani, Ioan Ulici a solicitat să iasă la pensie, începând cu data de 1 februarie 2021. Procurorul în cauză a fost numit în profesie prin decret prezidențial al lui Emil Constantinescu, în data de 5 aprilie 1999, adică în urmă cu 23 de ani, ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

În 25 ianuarie 2010, prin ordin al Laurei Codruța Kovesi, în calitate de procuror general al României, Ioan Ulici a fost numit la DIICOT, Serviciul Teritorial Maramureș, pentru ca, în data de 12 aprilie 2011, să fie numit ca procuror cu funcție de execuție la DNA – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare. Ulterior, în 8 noiembrie 2014, Secția pentru procurori de la CSM a dispus învestirea sa în funcția de procuror-șef al Biroului Teritorial Baia Mare al DNA.

În 2018, Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA, în urma unei decizii a CCR, la cererea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader. Iar întâmplarea face ca în, aceeași perioadă, Ulici să ceară CSM încetarea activității la DNA și continuarea activității în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Iar la 11 iunie 2018 a revenit, cerând amânarea analizării cererii, motivând necesitatea participări sale în mai multe cauze aflate pe rolul Tribunalului Maramureș, astfel încât dorea ca activitatea sa la DNA să înceteze începând cu data de 1 septembrie. Deși motivația amânării a fost catalogată drept inadmisibilă, în cele din urmă Secția pentru procurori a admis, în unanimitate ca activitatea lui Ulici la DNA să înceteze cu 1 septembrie 2018, dată de la care procurorul a fost și revocat din funcția de șef al Biroului Teritorial Baia Mare.

Traseu profesional: A plecat din DNA, ca să se întoarcă prin delegare, după doi ani

Interesant este că, la 28 iunie 2020, la propunerea șefului DNA Crin Bologa, Secția de Procurori de la CSM a dispus delegarea lui Ioan Ulici la DNA – Serviciul Teritorial Pitești, pentru o perioadă de șase luni, începând cu 1 august. Pentru ca, în 16 ianuarie 2021, același procuror Ulici să fie delegat la DNA, structura centrală.

La data de 20 iulie 2021, CSM i-a prelungit, din nou, cu șase luni, delegarea, începând cu data de 1 august 2021.

Însă în luna septembrie a anului trecut, Ioan Ulici a decis să susțină, la CSM, un concurs pentru numirea în funcția de procuror DNA, la structura centrală. Concurs pe care l-a trecut cu 91,38 de puncte, din 100 posibile. La proba constând în evaluarea activității, a obținut 33,22 de puncte din 40 posibile, iar la interviu a obținut 58,16 puncte din 60 posibile, fiind declarat admis. Patru luni mai târziu însă, Ioan Ulici înainta Secției de Procurori de la CSM cererea de eliberare din funcție, prin pensionare. Iar ieri, în unanimitate de voturi, Secția a admis cererea, dosarul fiind înaintat președintelui României pentru a intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 2022.

Surse judiciare precizează că avantajul de a ieși la pensie ca procuror în cadrul structurii centrale a DNA este net superior unei ieșiri la pensie din funcția de procuror de execuție la un parchet de pe lângă tribunal. Conform ultimelor declarații de avere depuse, pe site-ul CSM, de Ioan Ulici, rezultă că, în anul fiscal anterior lunii iunie a anului 2021, a realizat, ca procuror DNA și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, venituri de 214.407 lei, ceea ce înseamnă 17.867,25 de lei lunar. Soția proaspătului procuror pensionat, Loredana Gabriela Ulici, este judecător la Judecătoria Sighetu Marmației.

De la Parchetul Curții de Apel Iași se iese la pensie în familie

Ioan Ulici nu este singurul procuror care a primit, ieri, undă verde de la CSM să iasă la pensie. Pe lista celor 11 magistrați care au formulat astfel de cereri se află și doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Primul se numește Iulian Ispir, iar al doilea, Daniela Ispir. Studiind declarațiile de avere ale ambilor, aflăm că sunt soț și soție. Aceștia au depus cereri de pensionare în același timp, iar Secția de Procurori de la CSM, în unanimitate, le-a aprobat pe amândouă. În cazul soțului, pensionarea se face în calitate de procuror cu grad profesional aferent Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot ieri, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis să înainteze președintelui României, după ce a aprobat cu unanimitate de voturi, cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, începând cu luna viitoare a procuroarei Simona Cristina Rusu – de la DIICOT Structura Centrală, a procuroarei Elena Viorica Fluscă – de la DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara, a procurorului Daniel Nicolae Oltean – de la DIICOT Serviciu Teritorial Târgu Mureș, a procurorului Cristinel Micu – de la DIICOT Structura Centrală, a procuroarei Cristina Răducan – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a procuroarei Ioana Adina Năstase – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procuroarei Diana Berlic – șefa Serviciului Judiciar Civil al Secției Judiciare din Parchetul General, precum și a procurorului Ioan Florin Răduțoiu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea.

Subiecte în articol: DNA CSM Laura Codruţa Kovesi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri