Jurnalul.ro Ştiri Externe Plic suspect primit în clădirea unde se află consulatul român din Bruxelles

Plic suspect primit în clădirea unde se află consulatul român din Bruxelles

Poliţia belgiană a fost alertată vineri după-amiază privind primirea unui plic suspect într-o clădire din Bruxelles unde se află diverse birouri şi consulatul României, relatează presa locală. 

Conform unei informaţii confirmate de purtătorul de cuvânt al poliţiei, este vorba despre o clădire de pe Bulevardul Régent din Bruxelles. 

Ca măsură de precauţie, poliţia aplică procedura standard pentru cazurile de prezenţă a antraxului. Aceasta implică intervenţia protecţiei civile şi protejarea persoanelor care au intrat în contact cu substanţa suspectă, precum şi un tratament preventiv pentru acestea. Numărul persoanelor plasate în carantină nu a fost deocamdată precizat.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri