Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi în cea mai mare parte a țării până vineri dimineața

Ploi în cea mai mare parte a țării până vineri dimineața

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii au emis joi dimineața o informare meteorologică de ploi, valabilă în sudul, centrul și estul țării până vineri dimineața.

Potrivit ANM, va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15...25 l/mp.

La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Informarea este în vigoare de joi de la ora 10.00 până vineri la ora 6.00.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ploi aprilie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri