Jurnalul.ro Ştiri Externe Ploi ucigașe în Japonia

Ploi ucigașe în Japonia

de Redacția Jurnalul    |   

O persoană a murit într-o alunecare de teren, iar sute de mii de oameni din sud-vestul Japoniei sunt îndemnați să își părăsească locuințele în fața celor mai puternice ploi din istorie în regiune.

O femeie în vârstă de 77 de ani a fost confirmată ca fiind moartă într-o alunecare de teren care i-a lovit casa în cursul nopții în Fukuoka, au declarat pompierii pentru AFP.

Soțul ei a fost recuperat conștient și dus la spital.

De asemenea, trei persoane au fost date dispărute în urma unei alunecări de teren în orașul Karatsu, în prefectura Saga, lângă Fukuoka.

Luni dimineața târziu, peste 420.000 de persoane din Fukuoka și din provincia vecină Oita se aflau sub un avertisment de evacuare, care informează populația: "Viața dumneavoastră este în pericol, trebuie să acționați imediat".

Totodată, peste 2 milioane de persoane din prefecturile Fukuoka, Hiroshima, Saga, Yamaguchi și Oita se aflau sub incidența unui avertisment de nivel inferior, care îi îndeamnă să plece dacă se află în zone periculoase.

Japonia are un ordin de evacuare pe cinci niveluri, dar oamenii nu pot fi obligați să își părăsească locuințele.

Alunecările de teren reprezintă un risc deosebit în Japonia în timpul ploilor abundente, deoarece casele sunt adesea construite pe câmpiile de la poalele dealurilor.

În 2021, ploile au declanșat o alunecare de teren devastatoare în orașul stațiune Atami din centrul țării, care a ucis 27 de persoane.

Iar în 2018, inundațiile și alunecările de teren au ucis peste 200 de persoane în vestul Japoniei în timpul sezonului ploios.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ploi japonia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri