Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi torenţiale în Capitală, de marţi după-amiaza

Ploi torenţiale în Capitală, de marţi după-amiaza

Cerul va fi variabil la Bucureşti, iar în după-amiaza zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15...20 l/mp, izolat peste 30 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de 30...33 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade. Indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi mai ales în după-amiaza zilei de miercuri, precizează ANM.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri