PNL a aprobat alianța cu PMP, iar protocolul va fi valabil în toată țara. Anunțul a fost făcut de liberalul Robert Sighiartău, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL. Cele două partide vor colabora în consiliile din toată țara pentru a pune în aplicare planurile de dezvoltare locală, scrie Mediafax
„În cadrul Biroului Executiv am votat și ratificat protocolul de colaborare în plan local între PNL și PMP. După cum bine știți, PMP se află la guvernare alături de PNL, face parte din aceeași familie politică a Partidului Popular European. Am luat decizia ca în toate consiliile locale și consiliile județene să avem un protocol de colaborare în primul rând pentru a pune în aplicare programele de dezvoltare locală, pentru a pune în aplicare promisiunile pe care le-am avut, ambele partide, în campania electorală”, a declarat Robert Sighiartău.
Reprezentantul PNL a mai dezvăluit faptul că obiectivul partidului este câștigarea alegerilor parlamentare din decembrie și că discuțiile despre eventualele coaliții pentru formarea unei majorități în Parlament vor avea loc după scrutin.