Rareș Bogdan, vedeta liberalilor la recentele alegeri europarlamentare, acuză o încercare de sabotaj venită din partea oamenilor apropiați liderului PNL, Ludovic Orban. Aceștia încearcă să acrediteze un zvon potrvit căruia Rareș Bogdan s-ar fi certat cu președintele Klaus Iohannis. Europarlamentarul susține că toate acestea sunt doar speculații și că, în perioada următoare, îi va “demasca” pe cei care stau în spatele acestei “zvonistici”.
“Cu prima ocazie în care mă voi întâlni cu domunul Orban, ca să anulez orice speculație, o să și spun, deși mi-e jenă: << Domule președinte, faceți o poză cu mine, ca să se liniștească toată lumea, că nu sunt certat cu dumneavoastră>>”, a precizat eurodeputatul Rareș Bogdan. Reacția acestuia vine după ce, dinspre Partidul Național Liberal au apărut informații potrivit cărora între el și președintele României, Klaus Iohannis, ar exista un conflict.
“Nu m-am certat cu dânsul (Klaus Iohannis – n.red.). Ne înțelegem foarte bine, iar aceste zvonuri au fost lansate, din păcate, dintr-o anumită zonă a unor oameni, pe care o să-i demasc în curând, care au cam multă influenţă pe lângă un lider de partid. Dar o să îi demasc în curând pentru că şi-au luat nasul la purtare", a spus Rareş Bogdan, care a lăsat să se înțeleagă că autorul acestor zvonuri este chiar Ludovic Orban. Conflictul are loc cu doar puține luni înainte de alegerile prezidențiale, PNL susținându-l pentru un nou mandat la Cotroceni pe Klaus Iohannis.
Prezentarea numelor pentru București, amânate
În paralel, Orban a amânat, pentru săptămâna vitoare prezentarea propunerilor pentru președinții interimari ai organizațiilor PNL din sectoarele Capitalei. Surse liberale susin că, pentru aceste poziții, sunt favorizați Cristian Băcanu, Sebastian Burduja, cel al cărui partid PACT a fuzionat cu PNL, Antonel Tănase, liberalul care coordonează comisia de specialitate a PNL pe infrastructura de transport, sau Tănase Stamule, au explicat sursele citate. Și Ciprian Ciucu ar fi luat în calcul pentru șefia organizației PNL Sector 6.
Reamintim că, pe data de 25 iunie, Violeta Alexandru, consiliera lui Ludovic Orban, a fost validată, în şedinţa Biroului Executiv al partidului, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti, propunerea fiind făcută de președintele liberal, Rareș Bogdan pierzând, astfel, ocazia de a prelua organizația Capitalei și, astfel, o viitoare candidatură pentru Primăria Generală.
Klaus Iohannis, “mărul discordiei” între liderul de facto și liderul informal ai PNL