„În anii în care a fost la guvernare, Partidul Național Liberal a fost consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii. Guvernul condus de PNL a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% (de la 1.265 lei la 1.442 lei), cât și la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10% (de la 1.442 lei la 1.586 lei)”, spune deputatul Ionuț Stroe, pe Facebook.
Stroe amintește că, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectați de creșterile de prețuri, guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar în luna ianuarie celor cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei. Iar, în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei au primit un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei.
„PNL a majorat pensiile când a fost la guvernare și o va face și începând cu anul viitor”, promite Stroe.
În tabăra cealaltă, Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că partidul pe care îl conduce „este singurul partid care s-a luptat întotdeauna pentru creșterea pensiilor românilor. În schimb, liderii Dreptei consideră creșterea pensiilor o povară, care merită purtată doar în preajma campaniilor electorale”, a spus Marcel Ciolacu.