Jurnalul.ro Special Explozia RCA-ului, bucuria statului

Explozia RCA-ului, bucuria statului

de Diana Scarlat    |   

Transportatorii au făcut o demonstrație, calculând creșterile anuale nejustificate ale prețurilor polițelor de asigurare obligatorie a mașinilor (RCA), de unde reiese că suma s-a dublat, de la începutul anului 2024 până acum.

Explicația pe care o dau transportatorii este că statul nu are niciun interes să controleze această piață a asigurărilor, pentru că prețurile mai mari pentru români înseamnă mai mulți bani în bugetele instituțiilor, iar plafonarea s-a făcut greșit, în mod intenționat, fiind ineficientă ca măsură. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a propus Parlamentului și Guvernului o soluție pentru scăderea prețurilor RCA, dar nu a fost luată în considerare.

Un simplu calcul făcut pe baza poliței RCA care a fost plătită de un șofer pentru aceeași mașină, din 2021 până în prezent, arată cum au crescut prețurile, de la un an la altul, cu o mică revenire în perioada plafonării, dar nesemnificativă, ca apoi să se ajungă la dublare, pentru anul 2025. 

„Avem un autoturism care, în perioada analizată, din 2021 până în 2025, a avut același proprietar, cu același domiciliu și același istoric de daune - clasă de bonus maximă - B8. În 2021 a plătit RCA pe 12 luni 358 de lei, în 2022 a plătit 727 de lei, în 2023 a plătit 630 de lei, în 2024 a plătit 673 de lei și în 2025, 1.240 de lei. Polița în cauză nu este pentru o persoană juridică, transportator sau din București/Ilfov, ci pentru o persoană fizică din Mediaș, un asigurat pensionar în vârstă de peste 65 de ani, fără accidente Această creștere alarmantă de aproape 300% în cinci ani - cu o dublare doar în ultimul an - s-a produs fără o justificare economică validă, în absența unor daune sau schimbări în profilul asiguratului. Guvernul nu poate închide ochii la nesfârșit în fața complicității ASF la abuzurile asigurătorilor. Responsabilitatea este a ASF și a domnului Sorin Mititelu. ASF, instituția care ar trebui să protejeze consumatorii și să vegheze la respectarea legislației în domeniul asigurărilor, a demonstrat o atitudine pasivă”, spun reprezentanții COTAR, acuzând ASF că ar fi făcut doar câteva controale superficiale la companiile de asigurări care nu au respectat plafonarea prețurilor, măsură dispusă de Guvern în ultimii doi ani.

Transportatorii de la COTAR îl consideră direct responsabil pe vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, cel care conduce sectorul asigurărilor în cadrul Autorității, pentru că nu a luat măsuri concrete în vederea eliminării acestor abuzuri.

Asigurătorii au stabilit ce prețuri au vrut

La toate acestea se adaugă faptul că redactarea textului de act normativ care impunea plafonarea a fost făcută în așa fel încât să le dea libertatea companiilor de asigurări să ocolească prevederea, pentru că s-a luat în considerare o valoare maximă a poliței pe care o practica fiecare asigurător, fără a se cere, în prealabil, o listă a prețurilor de la fiecare în parte.

Transportatorii acuză autoritățile statului că ar fi strecurat în mod intenționat această eroare, pentru a-i lăsa pe asigurători să crească în continuare prețurile, iar explicația ar fi simplă: aceleași instituții trăiesc din banii pe care românii îi plătesc în plus pentru polițele obligatorii de asigurare.

Mai mult, companiile de asigurări nu au respectat, în ultimii ani, nici măcar prevederile Legii RCA. „În exemplul pe care l-am dat discutăm despre o poliță cu clasa maximă de bonus-malus, B8. Conform legii RCA, asigurătorul este obligat să acorde o reducere de 50% pentru această clasă, ceea ce subliniază faptul că asiguratul nu a avut niciun accident în ultimii 8 ani. Cu toate acestea, în loc să fie premiat asiguratul, tariful RCA pentru această poliță s-a dublat doar într-un singur an, în 2022”, a explicat, pentru Jurnalul, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Prețul RCA trebuia să se mențină în 2023 și 2024, în perioada plafonării, la nivelul din aprilie 2023, dar nu s-au cerut listele de prețuri de la companiile de asigurări, pentru a se putea verifica dacă s-a respectat plafonarea. 

Se cere trecerea asigurărilor în subordinea Finanțelor

COTAR a propus, încă de anul trecut, când s-a schimbat conducerea ASF, ca Autoritatea sau măcar sectorul asigurărilor să treacă în subordinea Ministerului Finanțelor, pentru a exista realmente un control asupra pieței și pentru a se opri seria abuzurilor din partea companiilor de asigurări, prin practicarea unor tarife majorate în mod nejustificat. 

Transportatorii desființează și argumentele pe care le aduc asigurătorii, legate de creșterea prețurilor pe piața reparațiilor auto. „Manopera plătită de asigurători către service-urile auto reprezintă doar 5% din încasările acestora, deci afirmația că daunele ar fi cauza creșterii tarifelor nu are fundament. În ultimii doi ani, daunele în total au crescut cu doar 12%, pe baza inflației, în timp ce tarifele RCA au crescut cu 200%. ASF cheltuie din bani românilor aproximativ 40 de milioane de euro pe an, bani din care se plătesc salariile la ASF, de zeci de mii se euro, dar și mașini de serviciu, șoferi, prime etc. Cine aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al ASF? Tot ei. Au tot interesul ca asigurătorii să practice cele mai mari tarife, pentru că ei beneficiază de un procent din valoarea totală a polițelor vândute”, mai spune Ștefănescu.

Transportatorii de la COTAR au prezentat această situație în ultimii trei ani, de mai multe ori, pe baza rapoartelor ASF, dar asigurătorii au contestat de fiecare dată dovezile și argumentele acestora, motivând în continuare nevoia de creștere a prețurilor RCA pe baza scumpirii reparațiilor auto.

Președintele COTAR a prezentat situația în același fel și în Comisia de dialog social de la Ministerul Finanțelor, atunci când s-a discutat prelungirea plafonării prețului RCA. „În cadrul numeroaselor întâlniri organizate, am subliniat constant că plafonarea tarifelor RCA reprezintă doar o soluție temporară, care nu atacă problemele de fond ale acestei piețe complexe. Din păcate, situația actuală confirmă temerile noastre. În loc să aducă stabilitate, plafonarea tarifelor creează dezechilibre majore, afectând în egală măsură consumatorii, transportatorii și sectorul asigurărilor. Exemplul pensionarilor care au înregistrat creșteri de peste 100% la polițele RCA, chiar și cu bonus maxim B8, este o dovadă clară a eșecului acestor măsuri”, a mai explicat Ștefănescu.

Subiecte în articol: polita RCA afacere bani stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri