Polițiștii din Capitală au prins vineri în trafic un bărbat care avea în mașină mai multe articole pirotehnice. În urma unei percheziții făcute în locuința bărbatului, oamenii legii au mai descoperit 110 kilograme de astfel de materiale.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii din sectorul 3 au prins în trafic un bărbat având în autoturismul său articole pirotehnice.
În urma unei percheziții făcute în locuința acestuia, polițiștii au descoperit 110 kilograme de materiale pirotehnice, precum și suma de 5.600 lei.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 într-un dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.