Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția de frontieră, în acțiune: Weekend plin de fapte ilegale la graniță

Poliția de frontieră, în acțiune: Weekend plin de fapte ilegale la graniță

Poliţiştii de frontieră au constatat în acest sfârşit de săptămână, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - 99 de fapte ilegale, dintre care 40 de infracţiuni şi 59 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, informează IGPF.

„Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracţiunile de fals şi uz de fals, precum şi de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri. În urma sancţiunilor contravenţionale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 41.000 de lei”, arată un comunicat al IGPF.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 751.200 lei.

În aceste zile, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 37 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: cetățenii străini nu aveau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 43 cetăţeni români, din diferite motive legale.

„În ceea ce priveşte traficul, prin punctele de trecere ale frontierei au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 428.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 209.100 pe sensul de intrare şi 219.400 pe cel de ieşire din ţară şi aproximativ 101.300 mijloace de transport (50.500 pe sensul de intrare şi aproximativ 50.800 pe sensul de ieşire din ţară). Traficul s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a se înregistra aglomerări sau timpi de aşteptare”, se mai arată în comunicat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri