O nouă idee vehiculată, ce va deveni marotă, arată că bonusurile BNR n-au fost alimentate doar de debitori, ci şi de deponenţi, prin intermediul RMO - rezervele minime obligatorii. RMO sunt cote din depozitele în lei şi valută, puse la dispoziţia BNR, pentru care aceasta ar plăti băncilor dobânzi mici, dar pe care le-ar plasa scump.
Da, numai că asta nu se poate face în condiţiile de supralichiditate de acum, nici în afară, nici pe piaţa internă. De unde ecarturi mari, care să permită plata bonusurilor din aşa ceva?!
Mai bine am explica, din nou, că dobânzile n-au scăzut agresiv, fiindcă BNR le-a adecvat ca să aibă loc conversia creditelor din valută în lei, în vederea eliminării riscului de curs pentru cei cu împrumuturi în euro, dolari sau franci elveţieni. De aceea, a fost gestionată dobânda-cheie, în paralel cu RMO, ca să nu mai existe acel risc, cu ajutorul conversiei.
Sigur că sunt unii, precum viceguvernatorul Băncii Cehiei, Mojmir Hampl, ce susţin că, în criză, politicile monetare pot fi abuzive, adică să genereze hazard moral şi selecţie adversă. Dar, BNR nu a procedat astfel, ci a manevrat gradual dobânzile şi RMO ca să contracareze efectul majorării taxelor.
Deci, nu banca centrală a greşit, ci politicienii, care au mai şi îndatorat ţara în dolari, fără să facă hedging. De asta de ce nu se suflă nicio vorbă? Adică, în afară de aur şi de veniturile guvernatorului - ce n-au fost nici foloase necuvenite, nici n-au făcut obiectul evaziunii fiscale - de ce nu se discută şi de randamentele bondurilor în dolari? Iar alături de “contraperformanţa” de la Banca Română de Scont, de ce nu se vorbeşte şi de Banca Columna?
La obligaţiunile în dolari, hedgingul se va realiza, ca de obicei, din buzunarele românilor. Politicienii vor compensa paguba cu taxe şi vor da vina pe banca centrală.