Rata ar putea ajunge până la 2,25% în decembrie 2025, după şase reduceri consecutive de un sfert de punct. Anterior, economiştii preconizau că acest nivel va fi atins abia în al doilea trimestru din 2026.
BCE a început să taie din costurile de împrumut în iunie, pe fondul unei încrederi sporite că inflaţia se va reduce în timp util până la pragul de 2%.
Oficialii n-au dat semne că vor urma şi alte reduceri ale ratelor invocând un context economic incert.
Presiunile salariale care alimentează inflaţia i-au făcut pe unii oficiali din cadrul ultimei reuniuni a BCE să îşi pună semne de întrebare cu privire la o viitoare rundă de relaxare a politicii monetare în acest an.
De atunci, perspectivele s-au deteriorat, iar cei voiau reduceri mai rapide ale ratei dobânzii au început să facă şi mai multe presiuni în acest scop.
Creşterea sectorului privat din zona euro s-a oprit în luna iulie, iar Germania rămâne o povară pentru restul regiunii. Economiştii care au participat la sondaj şi-au revizuit negativ prognozele pentru cea mai mare economie a Europei şi prevăd o creştere economică de doar 0,1% în acest an.
(sursa: Mediafax)