„Am fost sesizați cu privire la faptul că un polițist, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a fost lovit accidental de o mașină în timp ce se afla pe partea carosabilă”, a transmis Poliția Botoșani.
Conform sursei citate, polițistul executa activități specifice de circulație rutieră și, în momentul în care a făcut semnal de oprire unui autoturism, acesta a redus viteză pentru a opri, iar din spate, pe același sens de deplasare, s-a angajat în depășire un alt autoturism care l-a acroșat pe agent.
Polițistul purta uniformă cu elemente reflectorizante, specifică Poliției rutiere.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii fac cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
(sursa: Mediafax)