Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiștii locali au dat zeci de amenzi pentru opriri și staționări neregulamentare pe principalele bulevarde ale Capitalei

Polițiștii locali au dat zeci de amenzi pentru opriri și staționări neregulamentare pe principalele bulevarde ale Capitalei

Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a continuat în această săptămână activitățile în vederea prevenirii opririlor și staționărilor neregulamentare pe principalele bulevarde ale Capitalei. Prima arteră vizată a fost Șoseaua Mihai Bravu. 

 

În câte două schimburi, polițiștii din cadrul Poliției Locale București supraveghează direct modul în care conducătorii auto parchează pe Șos. Mihai Bravu, între Vatra Luminoasă și Șos. Iancului. O primă măsură aplicată de agenții din cadrul Serviciilor Circulație Rutieră și Ordine și Liniște Publică a fost aceea de atenționare a celor care își lasă mașinile pe prima bandă de circulație. Acest obicei reprezintă una din cauzele ce conduc la îngreunarea traficului, crearea de ambuteiaje și determină creșterea riscului de accidente.

Astfel, pentru peste 100 de autoturisme a fost necesară măsura aplicării unor pliante de avertizare, prin care conducătorii auto au fost înștiințați că au staționat neregulamentar, în așa fel încât au creat probleme în trafic. Altor 27 de șoferi li s-au aplicat sancțiuni contravenționale și puncte de penalizare pentru încălcarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunile Poliției Locale a Municipiului București de identificare și sancționare contravențională a conducătorilor de autovehicule care ignoră semnificația indicatoarelor rutiere și parchează în zone în care acest lucru este interzis se concentrează, în această perioadă, pe marile artere ale Capitalei: Calea Victoriei, Bd. Unirii, Piața Romană, Calea Dorobanți, Șos. Colentina, Str. Știrbei Vodă, Șos. Olteniței, Bd. Dimitrie Pompeiu, Șos. Ștefan cel Mare sau Bd. Barbu Văcărescu. Măsurile au caracter permanent.

Aceste misiuni ale  Poliției Locale București au ca scop principal responsabilizarea participanților la trafic cu privire la adoptarea de către aceștia a unui comportament preventiv.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri