Un grup de preoţi catolici din Polonia au anunţat pe o reţea de socializare că au ars în public în acest weekend volume din celebrele serii fantastice ''Harry Potter'' şi ''Twilight'', pe care le consideră profanatoare, reprezentanţii episcopiei limitându-se doar la recunoaşterea existenţei acestor fapte, potrivit AFP.
"Ascultăm Cuvântul'' divin, a explicat pe pagina sa de Facebook grupul religios ''SMS from Heaven'', autorii acestei arderi de cărţi, aducând şi fotografii care să le confirme afirmaţiile.
În imagini apar trei preoţi care transportă printr-o biserică până la un foc aprins în exteriorul clădirii un coş cu volume, printre care cărţi din seria ''Harry Potter'', despre aventurile unui tânăr vrăjitor imaginate de romanciera britanică J.K. Rowling, şi cele ale vampirului Edward Cullen, semnate de autoarea americană Stephenie Meyer, alături de alte obiecte precum o mască în stil african.
Preoţii spun rugăciuni în timp ce focul mistuie, printre alte obicete, o umbrelă ''Hello Kitty'' şi o statuetă hindusă.
Unul dintre pasaje, în care credincioşii sunt îndemnaţi să-i distrugă pe ''duşmanii Domnului'', conţine fraza: ''le veţi arde idolii''.
Textul, presărat cu comentarii extrase din Deuteronom, una dintre cărţile Vechiului Testament, a devenit viral.
Contactaţi luni de AFP, Episcopatul polonez şi episcopia locală au recunoscut existenţa acestei arderi a cărţilor, dar au refuzat să facă alte comentarii.
Incidentul a avut loc ''după slujba de la ora 10:00, în dimineaţa de duminică, la ora 11:00. Iar aceste ofrande, care au fost aduse (bisericii) de-a lungul întregii săptămâni, au fost strânse în faţa bisericii şi a fost aprins un foc'', a povestit o enoriaşă care nu şi-a dezvăluit identitatea pentru postul de televiziune privat TVN24.
Potrivit lui Jan Kucharski, exorcist şi preot în cadrul acestei parohii din Gdansk, în nord-estul Poloniei, ''nu este vorba despre arderea unor cărţi oarecare, ci a unor obiecte asociate magiei şi ocultismului. Pe lângă aceste cărţi, au mai fost arse şi alte obiecte precum amulete sau talismane aduse de credincioşi. A venit vremea să facem ordine''.
"Ştim foarte bine ce anume este dăunător, nepotrivit pentru credincioşi, de unde şi această formulă, să spunem evanghelică, a evenimentului. Desigur, unii se pot simţi şocaţi, dar cei care cunosc spiritul divin vor înţelege", a explicat acesta pentru site-ul de ştiri Na Temat.
AGERPRES