Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproximativ 80 de pompieri români au intervenit, joi, pentru stingerea incendiilor în zone din N-V Atenei

Aproximativ 80 de pompieri români au intervenit, joi, pentru stingerea incendiilor în zone din N-V Atenei

de Redacția Jurnalul    |   

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că, în cursul zilei de joi, modulul specializat de stins incendii de pădure al României a intervenit în sprijinul omologilor eleni pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi pădure în zone din N-V Atenei (Attica de Vest), unde au acţionat până aproape de miezul nopţii.

Potrivit unui comunicat al IGSU,  în acţiunile derulate a fost mobilizat întreg modulul, inclusiv resursele care au plecat din România în ziua de miercuri.

"Aproape 80 de pompieri, care au încadrat şase maşini de stingere a incendiilor de pădure, o maşină de stingere de capacitate mare, o cisternă cu capacitatea de 30 tone apă, o cisternă cu capacitatea de 10 tone apă şi autospeciale de primă intervenţie şi comandă au sprijinit forţele elene în acţiunile depuse pentru limitarea incendiilor", se precizează în comunicat.

Misiunile desfăşurate au constat în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi pentru alimentarea cu apă a altor autospeciale care acţionau în zonele respective, propagarea incendiului fiind favorizată de temperaturile care s-au menţinut ridicate în ultimele zile, precum şi de intensificările vântului, arată Inspectoratul.

"Zona în care au acţionat colegii noştri, Attica de Vest, este una dintre cele mai afectate de incendii, mai multe aşezări fiind evacuate, având în vedere suprafeţele afectate, viteza de propagare a incendiilor, precum şi degajările foarte mari de fum. Conform prognozei de risc pentru ziua vineri, riscul apariţiei incendiilor de pădure este în continuare foarte mare - nivelul 4 (pe o scară de la 1 la 5, unde 5 este nivelul risc extrem)", menţionează IGSU. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: pompieri incendii atena
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri