PRU ar putea fi partidul de care PSD şi ALDE să aibă nevoie pentru a forma majoritatea după alegerile parlamentare. Teoria îi aparţine lui Victor Ponta, care susţine că a creat PRU pe modelul vechiului UNPR. Ruptura dintre fostul premier şi Liviu Dragnea a devenit evidentă după ce liderul PSD a respins categoric orice fel de relaţie “cu un partid naţionalist”, iar Ponta a dezvăluit că nu a mai vorbit cu Dragnea de la alegerile locale din iunie.
“I-am spus lui Bogdan Diaconu că îl ajut cu PRU. Eu cred că pentru PSD şi pentru România ar fi bine să avem un partid naţionalist”, a explicat Victor Ponta ultimele mutări din PRU. Fostul premier susţine că naţionaliştii lui Bogdan Diaconu ar putea ajuta PSD şi ALDE să formeze majoritatea după alegerile parlamentare, în locul vechiului UNPR, însă Liviu Dragnea i-a tăiat-o scurt. “Dacă PRU se constituie pentru a ajuta PSD, mulțumim nu. Nu vrem să avem niciun fel de relație cu un partid naționalist”, a explicat liderul PSD. Mai mult, Dragnea a făcut referire la un protocol semnat de PRU cu polonezii de la Zmiana, o formaţiune prorusă despre care se crede că ar fi finanţată de Moscova şi al cărei lider a fost arestat recent pentru spionaj în favoarea Rusiei. “Dragnea să răspundă cu aceeaşi promptitudine şi sinceritate la întrebarea: de câte ori a fost domnia sa în Rusia din 2010 până în prezent şi care a fost scopul vizitelor sale repetate acolo? Îl anunţ că în cei 37 de ani ai mei de viaţă nu am ajuns niciodată la Est mai departe de Chişinău”, a venit replica acidă a liderului PRU Bogdan Diaconu.
Naţionaliştii nu vor comunişti
Există însă un electorat naţionalist suficient de însemnat care a rămas fără repere după moartea lui Vadim Tudor şi dispariţia PP-DD. Tocmai acest electorat ar putea propulsa PRU în Parlament, spun specialiştii. “Acest electorat nu are reprezentanţi, este foarte nereprezentat. A rămas un loc liber, nerevendicat, neocupat de niciun fel de lideri politici care au şi tendinţe naţionaliste în sensul etnicist, dar nu exagerat naţionaliste, în sensul că nu sunt neapărat antisemiţi şi xenofobi, dar al căror sentiment naţional de mândrie naţională, poate să ducă în direcţia aia dacă există un conflict, dacă apare o criză”, explică politologul. Chiar şi aşa, provenind din rândul social-democraţilor, Victor Ponta ar putea fi respins de naţionaliştii cu simpatii pentru partidul lui Diaconu. “PRU cu patrula Vlad Ţepeş, aşa cum a fost el construit iniţial, şi nucleul lui dur, baza lor - ăia 1-2% cât au ei în momentul ăsta - nucleul dur al partidului este mai degrabă orientat spre dreapta din punct de vedere politic. E mai degrabă orientat spre valori naţionale şi identitare şi are o problemă mare cu socialişti şi cu comunişti. Pentru că în general dreapta naţionalistă nu acceptă în interiorul ei socialiştii”, susţine politologul”, avertizează Momoc. Omul aflat în spatele PRU, Victor Ponta susţine totuşi că partidul cu Vlad Ţepeş pe emblemă poate să facă 10% la alegerile parlamentare, un scor care i-ar permite să negocieze de pe poziţii de forţă viitoarea majoritate din Parlament. “E clar că există un electorat destul de larg naţionalist interesat şi de probleme sociale, adică de justiţie socială, dreptate socială, echitate, dar vulnerabil din punct de vedere social şi economic şi din punctul ăsta de vedere se apropie de profilul PSD”, concluzionează politologul.
Băsescu a încercat să atragă naţionaliştii de partea PMP
Pe lângă PRU, în ultima vreme au existat tot mai multe partide cu accente naţionaliste. Marian Munteanu a creat Alianţa Noastră, Traian Băsescu a încercat nişa cu PMP prin declaraţii privind Unirea cu Basarabia, iar europarlamentarul Laurenţiu Rebega a înfiinţat Forţa Naţională cu ajutorul liderului FN Marine Le Pen. “De ce? Pentru că ei ştiu că există acest electorat vulnerabil social care îşi doreşte o viaţă diferită, protecţia capitalului autohton, resursele naturale să rămână în ţară sau în proprietate românească, apărarea pământului, resurselor neamului şi aşa mai departe. Tot electoratul ăsta este în acest momentul în degringoladă pentru că nu e reprezentat. Acum avem UE, avem direcţii progresiste, pro-UE, pro-America şi se vorbeşte prea puţin de valorile naţionale, de identitate naţională. Acest electorat nereprezentat se poate duce undeva la 10-15% şi poate fi activat” susţine Antonio Momoc.
Victor Ponta, deputat PSD: Eu aş vrea să rămân la PSD, dar nu depinde doar de mine chestia asta. Poate mă împrumută la altă echipă. Nu vreau să fiu preşedinte al PSD, înainte de a avea o decizie clară a instanţei