Deputatul PSD Victor Ponta le urează tuturor musulmanilor, cu ocazia începutului Lunii Sfinte a Ramadanului, "pace, linişte şi fericire alături de toţi ceilalţi locuitori ai României" şi afirmă că, în pofida încercărilor unor politicieni sau jurnalişti de a folosi "diferenţele de religie în scopurile lor meschine", România trebuie să rămână o ţară tolerantă.
"Cu ocazia începutului Lunii Sfinte a Ramadanului le urez tuturor musulmanilor pace, linişte şi fericire alături de toţi ceilalţi locuitori ai României - indiferent de religia şi credinţa lor! Ştiu că politicieni populişti şi cinici alături de jurnalişti dornici de audienţă cu orice preţ încearcă în ultima perioadă să folosească diferenţele de religie în scopurile lor meschine / dar eu sunt convins că România poate şi trebuie să rămână o ţară tolerantă în care fiecare cetăţean onest să poată să îşi practice credinţa şi în care respectul şi valorile comune să ne unească pentru binele comun", a afirmat Ponta sâmbătă, într-o postare pe contul său de Facebook.
Sursa: www.agerpres.ro