Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Temele propuse pentru referendum sunt defazate ca timp

Ponta: Temele propuse pentru referendum sunt defazate ca timp

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că temele propuse pentru referendumul naţional din 26 mai sunt defazate ca timp.

"Referitor la referendumul propus de preşedintele României noi nu am avut o poziţie opusă, pur şi simplu am spus un lucru pe care cred că l-a spus orice român, e foarte importantă întrebarea, ce suntem întrebaţi pe 26 mai ca să ştim dacă prezenţa, votul nostru pentru sau contra are vreo semnificaţie. (...) Referitor la întrebările de la referendum (...) nu înţeleg utilitatea lor, cred că sunt defazate ca timp. Amnistie şi graţiere nu s-a mai pus problema cred că demult. Cred că a fost o simplă păcăleală pe care domnul Dragnea a folosit-o pentru 'Mitralieră', pentru Codrin, pentru cei pe care dorea să-i păcălească, pentru oamenii de afaceri care l-au sprijinit în campanie, pentru patronii de presă care au probleme. Niciodată Dragnea de la OUG 13 care se referea doar la el şi până azi nu a vrut să le rezolve şi altora problema pentru că altfel îşi pierde instrumentele prin care controlează oamenii din partid, din business şi din media", a afirmat Ponta, duminică, într-o conferinţă de presă.

Potrivit fostului premier, amnistia şi graţierea trebuie privită în ansamblu pentru fapte grave pentru care societatea este pregătită să acorde o anumită iertare şi în anumite condiţii.

"Să nu se dea ordonanţe de urgenţă în materia dreptului penal. (...) Ordonanţele au fost o păcăleală. Domnul Dragnea vrea să-şi rezolve dosarul său şi ceilalţi să rămână cu probleme. Pe 10 aprilie, eu sunt convins că CCR îi va rezolva problema domnului Dragnea în sensul că va cere rejudecarea tuturor proceselor cu trei judecători. Şi atunci ce mai votăm la referendum?", a adăugat Ponta.

El a afirmat că trebuiau prezentate efectele în cazul sesizării lui Florin Iordache privind existenţa unui conflict juridic pe tema completurilor specializate în corupţie.

Ponta susţine că, în cazul în care CCR va admite această sesizare, vor fi redeschise 350 de cauze, peste 1.000 de inculpaţi vor reintra în drepturi, iar cei deja condamnaţi vor putea să dea în judecată statul român.

"Mă aşteptam ca Iohannis să facă această prezentare, poate chiar pe 10 aprilie să meargă la şedinţa CCR şi să-i convingă asupra efectelor", a spus el.

Liderul Pro România a mai susţinut că această sesizare ar fi fost scrisă de un judecător la CCR.

Pe de altă parte, el a anunţat că duminica viitoare, la Bucureşti, va avea loc lansarea candidaţilor Pro România la europarlamentare şi a Manifestului pentru Europa.

Coordonatorul campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare, Marian Neacşu, a explicat că obiectivul partidului la aceste alegeri este obţinerea a minimum trei mandate de europarlamentari. AGERPRES

Subiecte în articol: victor ponta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri