Jurnalul.ro Ştiri Locale Porturile au fost închise din cauza vântului puternic

Porturile au fost închise din cauza vântului puternic

de Redacția Jurnalul    |   

Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea și Midia au fost închise, joi seara, din cauza vântului puternic, informează Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, începând cu ora 17.45, au fost oprite manevrele în porturile fluviale Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea și Midia.

Județul Constanța, la fel ca toată zona Dobrogei, este sub avertizare cod galben de vânt. Potrivit meteorologilor, vântul va continua să prezinte intensificări în Dobrogea, cu viteze în general de 55...65 km/h.

Avertizarea emisă de meteorologi este în vigoare până sâmbătă, la ora 2.00.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: port inchis vant puternic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri