„Poștărița noastră, Marinela Szekely din Simeria, Hunedoara – Nela, zisă între prieteni – a bătut inclusiv recordul național din 1997. Respectiv, a scos la Salonic 29 de minute și 32 de secunde de marș/ 5000 de metri/ categoria de vârstă 40 - 44 de ani, față de 30 de minute și 55 de secunde, vechiul record. A concurat cu sportivi profesioniști de atletism, cu toții premiați și la alte campionate naționale. Luna trecută, Nela a câștigat și Marșul Factorilor Poștali, proba feminine”, se arată pe site-ul Companiei Naționale Poșta Română.
„Eu nu am lucrat la sală. Am făcut antrenamente pe câmp, pe stradă și acasă, improvizând aparate. De pildă, acasă lucram cu bușteni în mână. M-am antrenat câte trei ore pe zi, mobilitate, abdomen, câte 1000 de flotări și 1000 de genuflexiuni. Poate că sunt un pic necăjită că nu am luat locul I, dar în același timp am o mare bucurie că am reușit să bat recordul din 1997. Vreau ca data viitoare să-mi bat propriul record. A contat că m-a susținut toată lumea, orașul meu, Poșta Română, colegii, familia”, ne-a declarat Nela.
A contat și că unii au criticat-o sau au descurajat-o, spune ea, dar într-un cu totul alt sens. Piedici ca acestea pe Nela nu o sperie, ba dimpotrivă, o ambiționează să dea tot ce are mai bun.