Jurnalul.ro Ştiri Social Potrivit reprezentanţilor comisiei europene doi din trei români sunt optimişti în legătură cu viitorul UE

Potrivit reprezentanţilor comisiei europene doi din trei români sunt optimişti în legătură cu viitorul UE

Doi din trei români (66%) sunt optimişti în legătură cu viitorul UE, cu mult peste media europeană (57%), se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, transmis luni AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt drepturile omului (34% dintre cetăţenii României consideră acest lucru, faţă de 33% dintre locuitorii UE), democraţia (32% dintre români, faţă de 33% dintre locuitorii UE) şi pacea (32% dintre români, 40% - media europeană). Acestea sunt câteva din concluziile raportului pentru România, parte a studiului Eurobarometru standard 88. 

"Românii continuă să creadă în Europa şi în valorile pe care aceasta le promovează. Avem nevoie de încrederea şi dinamismul lor, în construirea viitoarei Uniuni Europene, ale cărei baze se vor pune la Summitul de la Sibiu, din 2019, în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE", a declarat Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, citată în comunicat. 

Conform comunicatului, mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, faţă de 45% media europeană) şi în Comisia Europeană (50%, faţă de o medie europeană de 42%). 

"Încrederea în instituţiile naţionale este însă mai redusă. De exemplu, 21% dintre români au încredere în guvern", se precizează în comunicat. 

Totodată, pentru următorul an, 35% dintre români declară că situaţia economică naţională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croaţii şi britanicii (39%). "Dar când vine vorba de situaţia economică a Uniunii Europene, unul din doi cetăţeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună şi foarte bună", se menţionează în comunicat. 

Referitor la viitor, 47% dintre români cred că UE se îndreaptă în direcţia bună, ponderea fiind peste media europeană, cu 17 puncte procentuale. 

"În ce priveşte România, direcţia în care se îndreaptă ţara este apreciată drept greşită de 64% dintre respondenţii români, în timp ce la nivel european media este de 49%", se arată în comunicat. 

Reprezentanţa Comisiei Europene reaminteşte că studiile de tip Eurobarometru standard sunt publicate de două ori pe an, vara şi iarna, începând cu anul 1974. Exerciţiul de iarnă include şi publicarea unui raport naţional pentru fiecare din statele membre, în trimestrul ce urmează publicării datelor generale, acesta analizând în mod specific percepţiile cetăţenilor din fiecare ţară. 

Datele pentru Eurobarometrul standard 88 au fost colectate în România în perioada 5 - 12 noiembrie 2017, de compania TNS CSOP. Eşantionul reprezentativ a fost constituit din 1.062 de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 60 de ani.

Subiecte în articol: romănii obtimisti viitorul UE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri