Jurnalul.ro Timp liber Povestea de viață incredibilă a celui mai urât câine din lume. Cum arată Scooter

Povestea de viață incredibilă a celui mai urât câine din lume. Cum arată Scooter

de Redacția Jurnalul    |   

Scooter a câștigat titlul de cel mai urât câine din lume în 2023, în cadrul unui concurs care se desfășoară de o jumătate de secol în timpul târgului Sonoma-Marin din Petaluma, California. 

 

La competiție participă câini care au diverse defecte din naștere pentru a încuraja adopțiile și a convinge oamenii că toate patrupedele pot fi iubite, nu doar cele de rasă. 

În pofida titlului obținut, Scooter este pur și simplu adorabil însă povestea sa este tristă.

Acesta a fost dus la un centru de  câini pentru a fi eutanasiat, în urmă cu 7 ani. A venit pe lume cu un defect la picioare despre care s-a crezut că nu-i va permite să meargă singur. Dar a avut noroc și a fost salvat. 

Rasa sa este originară din China. Are păr rar și coadă de șobolan, limba îi atârnă afară din gură. Însă el poate să meargă cu ajutorul unui cărucior special, mănâncă singur și chiar aleargă. 

„În pofida problemelor din naştere la picioarele din spate, care sunt deformate, Scooter ne-a arătat adevăratul sens al rezistenței și hotărârii”, povestește proprietarul.

Concursul „The World's Ugliest Dog” se organizează din anii 1970, când Ross Smith, un membru al Asociației Old Adobe, căuta o modalitate de a strânge fonduri pentru organizația sa. După ce parada animalelor de companie a fost înlocuită cu un concurs canin, Smith a venit cu sugestia unui concurs pentru câini urâți pentru a arăta că și ei merită dragoste și îngrijire, scrie dcnews.ro. 

Scooter

Subiecte în articol: caine urat scooter
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri