Sâmbătă seara, mai multe explozii urmate de incendii au avut loc la o stație unde se descărca GPL din comuna Crevedia din Dâmbovița. În urma dezastrului s-au înregistrat doi morți și peste 50 de răniți. Ieri, localitatea aflată la 35 de kilometri de București purta semne de parcă trecuse prin apocalipsă.
E soare puternic, e miezul zilei, sunt peste 37 de grade Celsius. „Tu nu mai poți acum de cald, te arde. Să-i fi văzut pe ăia care au ieșit primii din explozie”. Omul e din localitate, privește spre șanțul șoselei ce duce la Ploiești încă blocată de jandarmi și polițiști cu bandă colorată și mașini puse de-a curmezișul. În șanț sunt urme de la dezastru – resturi de stofă, sticle de apă, mănuși chirurgiucale. Semne că în șanț a fost tratat vreun rănit. Mai e un bidon cu un lichid gălbui. Pare benzină. „E pipi. Că ăia făceau pe ei de durere”, spune omul. Zice că a văzut apocalipsa de când a început: „Era negru-fum și ambulanțe. Pe primul l-am văzut, era pe trotuar, lângă șanț. Ars-jupuit. Nu mai avea nimic pe el, doar chiloții. Nu știu de ce. Țipa așa: «aoleo, aoleo» . Atâta zicea. Mai încolo era altul. Parcă era pui la ceaun, atunci când prinde culoarea aia roșie, la început. Ăsta era singur pe iarbă și urla. Era în ușa unei ambulanțe, ăia se uitau holbați la el. Cred că-i apucaseră și pe doctori frica. Mai încolo, spre foc, doi erau pe targă. Roșii, ca racul de-l scoți din jar, se vedea și carnea. Ca și cum cineva jupuise pielea de pe ei. Nu ziceau nimic, cred că nu știau ce li se întâmplă, vorbeau, comunicau cu pompierii. Ultimul pe care am apucat să-l văd era gol de tot. Tăiase cineva de pe el hainele. Poate că atunci îi căzuse și bucăți de piele. Era ca beat. Rău. Am plecat acasă”.
Omul care povestește prin ce a trecut sâmbătă seara simte și acum o frică, n-o poate explica. Când a trecut urgia și-a dat seama că de zece ani, de când locuiește în Crevedia, nu s-a gândit o clipă că a stat cu o bombă în poartă. Zice că pe locul stației GPL - răvășit acum ca un câmp de luptă din Ucraina – era un garaj și o anexă cu birouri. „Nu se vindea, domnule, nimic acolo. E o balivernă aia cu încărcatul buteliei. Dar ce făceau, nu știu, dar puțea locul des de la mirosul de gaz. Or fi trecut gazul dintr-o cisternă în alta, de s-au aprins”.
Cum a scăpat nea Gigi „de la explozii”
Crevedia stă acum într-o tăcere adâncă tăiată doar de țiuitul unei alarme. S-a luat curentul, tot felul de tehnicieni bat pe la porți, în zona unde au avut loc exploziile. Porțile nu se deschid. Unii sunt speriați, vorbesc doar pe după uluci. Alții au plecat în băjenie, pe la rude. În epicentru se văd utilajele pompierilor, și un jet de apă ce răcește continuu, cică o altă cisternă. Ca și în momentul dezastrului, nimeni nu are habar ce e acolo, dar lumea știe că încă e pericol de bubuială. Miros de ars și încins înconjoară locul, spre baltă miriștea e neagră. Imagini parcă de la televizor, de la incendiile din Grecia, sunt și la Crevedia după ce bădădăul a ars, prins de picăturile de foc. Drumul de pământ este blocat de polițiști aduși de la Pucioasa și Găești. Trec jeep-uri cu criminaliști, se caută încă probe. E liniște, se aude doar zumzăitul pompei care aruncă apă spre ruine. În locul centrului GPL se vede un colț de casă. Doar atât a mai rămas, probabil era clădirea birourilor. Restul a dispărut. La fel ca tot locul, transformat în funingine.
Apare unul care își caută casa. De când a fugit la a doua explozie, n-a mai ajuns în bătătură. Nu l-au mai lăsat să se întoarcă. Noroc, zice el, că i-au găsit câinele, turbat de la bubuieli. „Ce să zic, casa e bine. De la distanță, pare că îi cam lipsesc din pereți, dar e în picioare. Casa mea e cam la 50 de metri de locul exploziilor. Cum am scăpat? M-a ajutat Dumnezeu!”
Nea Gigi a ajuns printre primii la explozii. „Ne-au zis pompierii: nu mergeți, nu vă duceți. Pe urmă ne-au spus să plecăm din casă, că e risc mare. Dar noi, nu. Să vedem focu’. Și o dată am văzut că se pornește răul. M-am întors, am fugit. Ce să mai fugi, că am simțit dogoare mare în spate. Eu ziceam să ajung la un gard de beton, n-am ajuns. M-am pus pe burtă, pe după o movilă de gunoi. Peste mine a căzut un vecin, vreo 140 de kile. Și peste noi s-a aruncat un pompier. Și chiar și așa m-a cam pârpălit la glezene”.
Soția lui nea Gigi e furioasă: „Dom’ne și s-au făcut reclamații de către oameni. Că puțea câmpul ăsta în ficare zi a gaze. Noi? Nu am făcut noi, au făcut vecinii, ăia de stăteau la 30 de metri de stație. Și acum sunt morți, au murit de inimă rea și de arsură”. Primarul din Crevedia spune că nu are vreo reclamație depusă la instituția sa.
Nea Gigi își continuă poveste până să plece să-și găsească rude pe unde să doarmă. „Când m-am ridicat de sub ăia doi am văzut nenorocirea. Nu mai era nimic, erau doar răniți. Casele de primprejur erau harcea parcea, o mașină d’aia, cisternă, zburată în câmp, pe partea cealaltă a satului. Cică o bucată dintr-o mașină a ajuns în satul vecin, la Cocani”. Omul crede că victimele în stare gravă sunt angajații stației și ăia gură-cască. Plus pompierii „trimiși aiurea ca să-i căpăcească explozia”.
Suflul, ca un cutremur
La vreo 700 de metri de epicentru, un om trăncăne despre explozii la telefon. Își enumeră pagubele, zice despre cât de puternic a fost suflul. Are și o „probă” de la dezastru: un șurub gros cât două degete și lung cât palma, care a aterizat în grădina lui. Fierul era roșu, ca la topitorie și a aterizat în iarba pe care a ars-o. Locul se vede și acum, piesa pare de la caroseria unei cisterne. „A aterizat aici, s-a înfipt în pământ, s-a înegrit iarba. Când a bubuita a doua oară, a săltat tavanul casei în sus, s-au desprins toate lustrele”, povestește omul. În casă e peisaj de cutremur: cioburi și lămpi căzute, geamuril izbite, lucruri împrăștiate. „Uite, bagajul ăla era pe canapea. Îți dai seama ce putere a avut explozia de l-a mutat la trei pași în mijlocul camerei”, privește omul la dandanaua din casă.
La fel ca și vecinii săi, omul a trecut prin iad cu frica de a nu lua foc: „Eu sunt șofer de tir, știu cum e cu GPL-ul ăsta. Nu e foc cu flacără, te împroașcă și te arde adânc. Ce dureri or fi avut ăia săracii....”. La fel, localnicul este ferm – „nu se vindea gazul acolo. Ce or fi făcut între ei, acolo, în parcare, poate asta o fi”.
Mai înspre ulița care dă aproape de epicentru e forfotă. Unii duc sticle cu apă polițiștilor care stau în caniculă, alții spun povești cu mâna la gură. La o poartă este o familie pe scaune de plastic. Sunt fierți de supărare, casa lor e scrum. Despre victime nu vor să vorbească, pierderea acaretului atârnă greu. O dubă neagră de la Interne bagă spaima în babele puse pe scăunele la garduri, prin mulțime trece informația că o să mai sară în aer o cisternă. Ulița se golește rapid.
Un moș își aduce aminte de nenorocire: „Eram la mort, că murise unul din sat. S-a auzit o bubuitură, nu așa să mare. Și văd deodată o ciupercă neagră pe cer, înaltă, la început, cât nucul ăla. Pe urmă fumul ăsta a crescut. Noi, de la mort, n-am știut ce e. Pe urmă au venit pompierii și au zis să plecăm. Eu am plecat că nu aveam chef să ajung ca ăla de-l privegheam”. Moșul explică cu tarie că lumea a cârtit împotriva ălora cu „baza de gaz”. Dar nu s-a făcut nimic.
Verdictul din cârciumă: „Arafat e vinovat!”
Primăria Crevedia e cam la un kilometru de locul unde au avut loc exploziile. Parcarea e plină: Poliție și Crucea Roșie. Intrarea în instituție e aglomerată de localnici. Când nu află nimic, lumea trece strada în partea cealaltă, unde-i cârciuma. Acolo se dezbat tacticile pe care le-au adoptat pompierii. „Arafat e vinovat. Că și-a trimis oamenii la moarte. Când e risc de explozie tu îi bagi la stins focul?”, comentează unul oțărât pe pompieri și pe presă. Mulți au chef de harță, îi critică și pe polițiști: „Ce să faci cu ăștia din comună? Sunt tineri, nu au carte, nu au mers in controale”. Unul, in civil, cu intrare directa la primar explică ce crede ca fost: „Acolo era o clădire în care se aflau birouri și dormitoare pentru șoferi. Nu existau bazine, rezervoare. Era și parcarea unde rămâneau camioanele care veneau din țară. Nu se vindea nimic, nu era activitate economică. Dar dacă șoferii au vrut să treacă gazul dintr-o mașină în alta, asta s-a întâmplat. Cine să știe ce fac ăia acolo?”. Dintre localnicii de rând, unul dă dreptate: „Da, da. Acolo se trecea gazul din camioane, în mașinile care se duceau la stații în zonă”.
Mai în deal de Primărie nu s-a amestecat nimeni să facă curat după dezastru. În praful șanțurilor au rămas tot felul de resturi călcate de localnicii care mai dau ture să afle când explodează ultima cisternă.