Jurnalul.ro Timp liber Calatorii O povestioară cu maimuțe

O povestioară cu maimuțe

de Cornel Tăbăcaru     |   

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. După cum ne scriu cititorii, Republica Costa Rica a devenit un punct de atracție pentru mulți români. Grijile, nevoile, îi fac să ne ceară să le spunem cât mai multe despre o țară care poate fi, în viitor, un loc unde ei să trăiască.

Am vorbit despre multe și-o să mai vorbim. Așa am aflat că un mare iubitor de animale care se orienta către Panama, acum este aproape hotărât să vină în Costa Rica. Întrebarea lui am mai primit-o și se referă punctual la animalele protejate. Cele două animale super protejate sunt maimuțele și iguanele. Despre iguane am mai scris pe această pagină. A venit rândul maimuțelor. Relieful țării ajută să le protejăm, chiar dacă investițiile imobiliare își fac, zi de zi, mai mult loc. Plaja este la doi pași de marginea pădurii, așa că maimuțele care erau localizate în jungla de pe malul oceanului s-au relocat câteva sute de metri mai spre munte. La început, când a pornit defrișarea unor bucățele de junglă și s-a construit pe malul oceanului, locuitorii orășelului nostru, dau acest exemplu la care am fost martor, au protestat ca nu cumva să le distrugem habitatul maimuțelor. În cele din urmă, lucrurile s-au întâmplat în așa fel încât să fie bine pentru toți, și pentru investitorii care doreau să construiască pe plajă, și pentru maimuțe, iar aceste investiții au fost făcute în ani, lăsând posibilitatea maimuțelor să se relocheze lent, fără ca drăgălașele animăluțe să fie speriate sau stresate.

În urmă cu mai mulți ani, un turist a accidentat grav cu mașina o maimuțică, pe care am reușit să o salvez. Așa cum iguana mea a ajuns subiect de poveste în Jaco,  așa și maimuțica salvată de mine a ajuns un fel de simbol al orașului. Se numește Oli. Toți din oraș știu cine este Oli, acum haioasa maimuțică de la cabina portarului unui mic complex de locuințe. Acolo își face veacul. Prietenoasă, încrezătoare în oameni, face deliciul turiștilor care trec să o vadă, iar portarul din tura respectivă este foarte atent la ce mâncare îi dau turiștii. Exclus altceva în afara bananelor și a altor fructe. Sigur că nu toți ascultă ce li se spune, așa că unii s-au întors în oraș în duba poliției, nu în mașina cu care au venit. Principiul „unde-i lege nu-i tocmeală” este foarte strict aplicat în Costa Rica. De exemplu, un turist, care a confundat peticul de junglă aparținând lui Oli cu o grădină zoologică personală, a fost condus de poliție la hotel să-și ia lucrurile, apoi direct la aeroport și trimis acasă. Fără discuții. La fel a pățit și turistul care a accidentat-o pe Oli. A fost expulzat în 24 de ore, însă după ce a stat în arest câteva ore și a plătit o amendă usturătoare. Sunt foarte rare cazurile în care o maimuță locuiește împreună cu oamenii. Nu este permis acest lucru decât în cazuri extreme, de exemplu dacă maimuțica nu se poate adapta în sălbăticie, dacă este bolnavă, accidentată sau dacă este resminsă de celelalte maimuțe. Desigur sunt maimuțe îmblânzite și care trăiesc în jurul caselor de oameni, dar ele sunt îmblânzite, exclus domesticite. Asta este interzis.

Așa cum pe șosele sunt semne de circulație „atenție iguane!”, așa sunt și panouri de avertizare cu privire la maimuțe. Sigur turiștii sunt turiști, dar și poliția este poliție. De multe poți fi iertat, dar pentru un comportament inadecvat cu animalele nu ai parte de clemență în nicio situație. Ca o comparație, așa cum în India vaca este sfântă, așa și maimuța, aici, este sfântă. A fost o perioadă de declin, în urmă cu ceva ani, în care dezvoltatorii imobiliari nu au ținut strict cont de protejarea „junglei maimuțelor”, dar răspunsul autorităților a fost extrem de dur. S-a ajuns la oprirea lucrărilor pentru unii, sau obligarea antreprenorilor să reproiecteze totul, ca să se țină cont de maimuțe. În caz contrar, închid și pleacă. 

În final, vă pot spune că așa cum sunt protejate animalele, așa sunt protejați și cetățenii Republicii Costa Rica.  

Dragii mei, să ne vedem vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!

Subiecte în articol: povestioara maimute
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri