Pentru această prăjitură avem nevoie de următoarele ingrediente:
300 g făină,
200 g magiun de casă,
100 g zahăr,
50 g margarină,
10 g sare
Cum procedăm
Se face un aluat mai consistent din făină, apă călduţă şi sare. Se frământă bine, pentru a deveni elastic. Se întinde o foaie mai groasă (3-4 mm) pe masă presărată cu făină. Se taie pătrate cu latura de 4-5 cm. Se pune pe aluat o lingură de magiun şi se îndoaie aluatul pe colţ, ca un triunghi. Se lipesc marginile aluatului apăsând cu dinţii unei furculiţe.
Se fierb în apă care dă în clocot, pe rând, în aşa fel încât să stea în cratiţă un singur rând. Sunt gata când se ridică la suprafaţa apei şi mai fierb încă 5-6 minute.
Se pun într-un vas yena, stropind între rânduri cu zahăr şi margarină topită. Se dau la cuptor 10 minute.