Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Un pont pentru o masă copioasă în oraș: Recomandare pentru un prânz tonifiant

Un pont pentru o masă copioasă în oraș: Recomandare pentru un prânz tonifiant

de Florian Saiu    |   

Nu ține decât de noi să ne hrănim într-un mod cât mai apropiat de nevoile personale astfel încât să ne împlinim atât poftele, cât și condițiile pentru păstrarea unei sănătăți de fier. Ia, luați aminte!

„Îmi place să savurez prânzurile, dar încerc să păstrez în prim-plan mâncarea simplă și nesofisticată.”, nota Dr. William W. Li în lucrarea „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024). Sună bine, motiv pentru a face loc în continuare expunerii specialistului: „Dacă mi-a rămas ceva de la cină - urma Dr. Li -, încălzesc resturile, pentru a economisi timp. De asemenea, am încă o ocazie de a savura mâncarea gustoasă de cu seară. Uneori este chiar mai bună a doua zi! Apoi, dacă în ziua respectivă mi s-a întâmplat să ratez micul-dejun, îmi impun să mănânc cu moderație, să nu pendulez între extreme. Oricum, când pregătesc prânzul, aleg unul sau două ingrediente sănătoase în jurul cărora construiesc totul.”

Fast-food altfel

Mai precis? „Mă asigur că unul dintre ingrediente este de origine vegetală, indiferent că este vorba despre legume sau niște banale frunze verzi. De obicei nu petrec mult timp la pregătirea prânzului, îmi place să mănânc o salată la care asociez ulei de măsline cu suc de lămâie, oțet balsamic sau oțet din cidru de mere. Obțin astfel un sos savuros. Dacă mai adaug și niscaiva proteine, am un prânz rapid și sănătos. O supă sau o tocană constituie o masă caldă de asemenea la îndemână - poate fi pregătită dinainte, apoi doar încălzită. În acest fel poți avea câteva mese, nu doar una. Aceasta este definiția mea de fast-food.”

Pas la paste și smântână

În completare: „Prânzul poate fi și prilejul de a adăuga fructe de mare în dietă. Uneori deschid o conservă de pește în ulei de măsline și îl mănânc cu capere sau kimchi alături de o felie mică de pâine cu maia, pâine din cereale integrale sau orez brun. Evit mâncărurile cu smântână și pastele la prânz, deoarece sunt prea dense și grele. Știu că ele îmi pot crește și valorile insulinei, ceea ce nu este bine pentru sănătatea metabolică. Dacă mă orientez către un prânz în stil asiatic, s-ar putea să fie un prânz compus.” 

Secretele cutiei japoneze

Adică? „Cutia bento japoneză este perfectă pentru aceasta: este un recipient pe care îl poți lua cu tine și care conține cantități mici de alimente echilibrat așezate în propriul compartiment. Este o modalitate excelentă de a te bucura de o varietate sănătoasă de alimente. O cutie cu orez brun preparat la abur, cu o legumă sotată și o cantitate mică de pește sau pui este altă opțiune. La prânz mănânc porții mici. Dacă sunt la restaurant, caut cele mai sănătoase feluri și îl aleg pe cel care este exact ceea ce vreau să mănânc în ziua respectivă, asigurându-mă că are ingrediente sănătoase. Dacă este o porție mare, las câte ceva în farfurie. Uneori comand doar un antreu la prânz.”

Împărțire și eschivă

O ultimă recomandare: „Când ies în oraș cu prietenii sau cu colegii, comandăm feluri diferite și împărțim. Dacă sunt pe drum sau nu găsesc ceva gustos și sănătos, sar uneori peste prânz (dar nu sar niciodată și peste micul-dejun și peste prânz în aceeași zi). Aceasta este o alegere voluntară. Este parte din practica simplă a postului intermitent și știu că este benefic pentru mecanismele de apărare a sănătății și pentru metabolism.”

„Evit mâncărurile cu smântână și pastele la prânz, deoarece sunt prea dense și grele. Știu că ele îmi pot crește și valorile insulinei, ceea ce nu este bine pentru sănătatea metabolică.”, Dr. William W. Li

„Prânzul poate fi și prilejul de a adăuga fructe de mare în dietă. Uneori deschid o conservă de pește în ulei de măsline și îl mănânc cu capere sau kimchi alături de o felie mică de pâine.”, Dr. William W. Li

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: pranz sanatate simplu ingrediente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri