Jurnalul.ro Editoriale „Pregătiți pentru 55”: deloc pregătiți!

„Pregătiți pentru 55”: deloc pregătiți!

de Daniel Apostol    |   

„Pregătiți pentru 55” („Fit for fifty-five”) este ambițiosul titlu sub care Uniunea Europeană proclamă „înverzirea” continentului în următoarele trei decade. Iar „înverzirea înseamnă lichidarea unităților de producție de energie care folosesc ca materii prime hidrocarburi și care - implicit- aruncă în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon (CO2). Zero-emisii nete este, așadar, un obiectiv concret al Uniunii Europene, deci devine un obiectiv obligatoriu pentru fiecare stat membru.

Guvernele poartă astfel o mare răspundere a modului în care vor administra tranziția energetică: încurajarea proiectelor energetice „zero-emisii”, susținerea mediului de afaceri, cooptarea cetățenilor în efortul de reducere a emisiilor și - mai ales - elaborarea politicilor publice necesare. Strategiile statelor membre sunt însă diferite și în strânsă legătură cu resursele de care dispune fiecare țară în parte: resurse naturale, resurse financiare, resurse tehnologice și umane. Dar strategiile guvernelor depind și de felul în care acestea își construiesc alianțe politice și parteneriate economice care să le faciliteze tranziția către zero-emisii. Pentru economia UE, este important ca obiectivul de neutralitate climatică să fie atins într-un mod care să păstreze competitivitatea UE. Aceasta include dezvoltarea de măsuri eficiente pentru a proteja Uniunea de dezavantajul competitiv în comparație cu alte țări care nu au politici climatice atât de ambițioase. Pentru economia fiecărui stat membru, este important ca obiectivul zero-emisii să fie atins într-un mod în care cetățeanul să aibă numai de câștigat,  securitatea energetică națională să nu aibă de suferit, iar investitorii să nu fie alungați. UE lucrează la revizuirea legislației sale în cadrul așa-numitului pachet legislativ „Pregătiți pentru 55”, cu multe reverberații în spațiul comunitar și cu abordări serioase la nivelul majorității statelor membre. Dar nu prea aud și nici nu prea văd în spațiul public autohton o preocupare la fel de serioasă pentru ca și românii să fie „pregătiți pentr 55”. Ca toți europenii, ne confruntăm și noi cu provocarea de a decarbona sistemele energetice. Asta înseamnă promovarea intensivă de proiecte energetice pe surse regenerabile, dar înseamnă și asigurarea securitatea aprovizionării consumatorului autohton la prețuri rezonabile. 

Vom reuși să profităm de tranziția energetică sau vom fi forțați doar să-i suportăm costurile? Experții sunt de părere că obiectivul construirii unei societăți cu emisii nete zero până în 2050 este într-adevăr ambițios și va fi destul de provocator; dar este absolut fezabil. Cu condiția ca guvernul să aibă o viziune și să fi trecut deja la acțiune. Dar în România subiectul „pregătiți pentru 55 “ pare să „treacă pe sub radar”, adică, mai pe românește, nu ocupă vreun loc prioritar în agenda liderilor, dincolo de prezența în conferințe și dezbateri pe energie. Politica românească este lipsită de această preocupare, de adaptarea legilor în scopul tranziției cu costuri minime și cu beneficii maxime la era zero-emisii. „Înverzirea României” este lipsită de politici de reglementare adecvat concepute pentru a transmite semnale de piață corecte, precum este lipsită și de obiective în materie de energie regenerabilă și instrumente de piață care să pregătească calea pentru reducerea riscurilor și vulnerabilităților ce pot veni la pachet în procesul de tranziție.

„Înverzirea României” este lipsită și de investiții în rețele și infrastructuri electrice moderne, și de parteneriate strategice public-privat care să asigure forța tranziției energetice.

„Pregătiți pentru 55” nu mai este de mult doar un titlu de strategie europeană, trebuie să devină o reală preocupare pentru cei care conduc. 

Din păcate, există puține semne că acest lucru se întâmplă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri