Jurnalul.ro Ştiri Locale O nouă șansă la viață. Prelevare de organe de la un pacient în moarte cerebrală. Cordul va salva viața unui croat

O nouă șansă la viață. Prelevare de organe de la un pacient în moarte cerebrală. Cordul va salva viața unui croat

de Redacția Jurnalul    |   

Medicii au făcut vineri o prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală la Spitalul Județean de Urgență Arad. Au fost prelevați rinichii, corneea și cordul, acesta urmând să fie transplantat unui pacient din Croația pentru că în România nu sunt pacienți compatibili.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Arad, organele au fost prelevate de la un pacient de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală.

Intervenția de prelevare a fost făcută de echipe de medici din Elveția, Croația, București și Cluj-Napoca împreună cu medicii arădeni.

Au fost prelevați cordul, rinichii și corneea pacientului, care vor ajunge, de urgență, la pacienți aflați în stare critică și a căror viață depinde de un transplant.

Deoarece în România nu au existat pacienți compatibili, inima arădeanului va salva viața unui pacient din Croația.

 

Subiecte în articol: prelevare organe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri