Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preluarea CEZ Vânzare de către Hidroelectrica a fost amânată

Preluarea CEZ Vânzare de către Hidroelectrica a fost amânată

Preluarea CEZ Vânzare de către Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, devine incertă după ce surse din cadrul consiliului de supraveghere a companiei spun că decizia a fost amânată, scrie ZF.

Recent, compania a publicat raportul pentru primul semestru de activitate, document care este supus aprobării Adunării Generale a Acţionarilor de pe data de 25 octombrie. În acel raport, se arată că în prima jumătate a anului Consiliul de Supraveghere a avizat „actualizarea politicii de donaţii şi sponsorizări, situaţiile financiare pe anul 2021, oferta Hidroelectrica în cadrul procesului de achiziţie a CEZ Vânzare şi o serie de hotărâri cu privire la activitatea de investiţii, mentenanţă etc.“

În realitate însă, decizia de a cumpăra CEZ Vânzare este acum pusă în stand by. Hidroelectrica a încheiat primul semestru din 2022 cu venituri de 4,7 mld. lei, în creştere cu 48% faţă de aceeaşi perioadă din 2021 în timp ce profitul net s-a majorat cu 56% la 2,6 mld. lei. Astfel compania a avut o marjă de profitabilitate de 55%.

Pentru S1/2022 Hidroelectrica a vândut 7,48 TWh de energie electrică, în scădere puternică faţă de aceeaşi perioadă din 2021, respectiv cu 29% din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, precum seceta şi debitul mic al Dunării, însă preţul mediu dublu de vânzare, de la 283 lei/MWh la 578 lei/MWh, a susţinut rezultatele financiare ale companiei. Intrarea pe piaţa de furnizare a energiei electrice este o intenţie mai veche a managementului Hidroelectrica, compania find deja activă pe cont propriu în domeniu.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri