Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră: Cu bebelușul în hemiciclu

Premieră: Cu bebelușul în hemiciclu

Aducându-şi bebeluşul la Adunarea Generală anuală a ONU,  şefa guvernului neo-zeelandez, Jacinda Ardern, a intrat în istorie, scrie AFP.

Fotografiile cu Ardern, 38 de ani, partenerul său, Clarke Gayford, şi fetiţa lor de trei luni, Neve, cu suzeta în gură, la începutul acestei săptămâni, în vastul hemiciclu al ONU din New York, au făcut înconjurul lumii.  „A fost pentru prima dată” când o femeie-lider şi-a adus bebeluşul în acest hemiciclu, creat în urmă cu 73 de ani pentru a reprezenta întreaga lume, a precizat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU. „Este într-adevăr un lucru bun şi suntem încântaţi să o avem pe Neve în hemiciclul Adunării Generale. Cu doar 5% femei-conducătoare în lume, trebuie să facem totul pentru ca ele să se simtă primite cât mai bine posibil", a adăugat Dujarric. Prezenţa sugarei şi a partenerului Jacindei Ardern, care se ocupă de bebeluş pe timpul cât şefa guvernului neo-zeelandez participă la evenimentele oficiale de la New York, a atras de asemenea atenţia asupra unei organizări familiale neobişnuite în numeroase ţări. Ardern a profitat de succesul înregistrat la ONU pentru a evidenţia modernitatea Noii Zeelande, care numără mai puţin de 5 milioane de locuitori, dar este deja la a treia femeie premier.

Ardern a revenit în august la serviciu, la şase săptămâni după ce a devenit, în luna iunie, cea de a doua şefă de guvern din lume care a născut în timpul mandatului.

 

 

 

 

Subiecte în articol: bebeluș în hemiciclu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri