Teatrul Evreiesc de Stat vă invită sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00 și duminică, 19 mai, de la orele 11.00 și 19.00, la PREMIERA unei producții de excepție, în regia lui Andrei Munteanu – SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ, după povestirile lui Shalom Aleihem, cu permisiunea specială din partea lui Arnold Perl, lbretul de Joseph Stein, muzica de Jerry Bock, versurile de Sheldon Harnick. Creat la New York Stage, cu sprijinul producătorului și regizorului de teatru american Harold Prince, spectacolul a avut premiera la New York Stage în regia și coregrafia lui Jerome Robbins.
Shalom Aleihem, părintele literaturii evreieşti moderne, este renumit pentru proza sa plină de viaţă, în care zugrăveşte, în tușe satirice, tradiţiile comunităţilor evreieşti din secolul al XIX-lea. Piesa „Scripcarul pe acoperiș”, o poveste adaptată după romanul său - „Fiicele lui Tevie”, a fost primul musical de pe Broadway care a depășit 3000 de reprezentații.
Prin mesajul umanist, prin umorul şi sensibilitatea transmisă, „Scripcarul pe acoperiș” a devenit un reper cultural universal. Tevie speră că viața poate fi trăită împreună în pace, bună conviețuire și încearcă să-și menţină familia unită, prin respectarea tradiţiilor evreieşti în Anatevka, un mic sat ucrainian de la începutul secolului XX. Oscilând între a onora trecutul și a accepta progresul, străduindu-se să-și păstreze echilibrul vital și armonia, alternând permanent între comedie (ca modalitate de a rezista în faţa adversităţilor vieţii) şi dramă, Tevie duce o existență conflictuală cu sine însuși. Trecând permanent de la tradiţie la emanicipare, el pledează pentru toleranţă, înţelegere şi acceptare.
Istoria îi va destabiliza valorile și-i va nărui speranțele. Și totuși, dincolo de suferința pogromului, rămâne vie imaginea scripcarului pe acoperiş, un simbol al spiritului poporului evreu, aflat într-un fragil echilibru și într-o continuă luptă pentru supravieţuire.
Spectacolul „Scripcarul pe acoperiș” respiră prin bucurie, prin speranță, prin frumusețea influențelor folclorice pitorești, prin farmecul umorului evreiesc, presărat cu muzică și parfum de Chagall. Un permanent motiv de sărbătoare, ce invită publicul să celebreze bucuria, dragostea și, mai presus de toate, Viața!
Traducerea cântecelor în idiș: Shraga Friedman
Traducerea în limba română: Antoaneta Ralian
Prezentată printr-un aranjament cu Music Theatre International (Europe)
Regia: Andrei Munteanu
Scenografia: Viorica Petrovici
Coregrafia: Bogdan Boantă, Andra Gheorghe
Conducerea muzicală: D. Zisl Slepovitch (SUA), Constantin Grigore, Alexandru Ilie
Pregătire muzicală cor: Del Vasilache
Distribuția: Claudiu Istodor, Roxana Guttman, Teodora Păcurar, Rusalina Bona, Ioana Repciuc, Daniel Pascariu, Mihai Nițu / Radu Mateucă, Andrei Bibire ș.a.
Dansatori: Lilian Cărăuș, Marius Moldovan, Dan Rima, Vladimir Palamarciuc, Dragoș Roșu, Andrei Angelescu, Erik Bubui, Cosmin Vasile, Roxana Nicolae, Silvia Uceanu