Shinzo Abe a fost dus la spital și se află într-o „stare foarte gravă", a declarat premierul Fumio Kishida.
Kishida a mai spus că se „roagă din toată inima" ca Abe să supraviețuiască atacului și a condamnat împușcăturile în „cei mai puternici termeni".
Premierul a anunțat că tuturor miniștrilor guvernului li s-a cerut să se întoarcă la Tokyo, dar a precizat că nu s-a luat nicio decizie cu privire la modificarea programului electoral.
În paralel, polițiștii au arestat un suspect în vârstă de 41 de ani, potrivit presei locale
Se crede că Tetsuya Yamagami este originar din orașul Nara, unde a avut loc atacul. De asemenea, presa locală a relatat că acesta este un fost membru al Marinei Militare a Japoniei.
Spectatorii prezenți la fața locului susțin că suspectul a fost interceptat de agenții de securitate imediat după împușcături. Se pare că acesta a folosit o armă de foc artizanală.
(sursa: Mediafax)