Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Ludovic Orban a anunțat că salariul minim va creşte, iar cuantumul urmează să fie stabilit

Premierul Ludovic Orban a anunțat că salariul minim va creşte, iar cuantumul urmează să fie stabilit

Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a consultării cu partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale, a declarat, vineri, la Braşov, premierul Ludovic Orban.


"Cu siguranţă, salariul minim va creşte, dar nu pot da cuantumul cu care va creşte. La ora asta s-a constituit o echipă de lucru: Ministerul Finanţelor - SGG - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Comisia de prognoză. Vom veni în baza studiului de impact pe care îl realizăm cu o propunere, care, evident, va fi supusă dezbaterii în consiliu tripartit - sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale. Vom asculta argumentele, pentru că aici sunt diferenţe de abordări", a explicat Orban.

Şeful Guvernului a amintit că, din anul 2015, Comisia Europeană a solicitat României un mecanism obiectiv de creştere a salariului minim care să se bazeze pe realităţi economice, pe indicatori obiectivi, între care indicele de creştere a productivităţii, creşterea economică, creşterea salariului mediu brut, rata inflaţiei, "astfel încât în decizia de creştere a salariului minim să nu intervină arbitrar subiectivismul politic pe care îl poate avea un guvern, ci pur şi simplu să fie o decizie care să aibă efecte sociale şi economice benefice".

"Dacă creşti prea puţin salariul minim pe economie, poţi să nu compensezi nici efectele inflaţiei. Dacă în schimb creşti prea mult salariul minim, rişti să afectezi ramuri întregi şi mulţi dintre angajaţii care lucrează cu salariu minim să-şi piardă locul de muncă. (...) Noi ne dorim ca orice decizie, nu numai decizia privind salariul minim pe economie, să se ia având la baza argumente foarte solide şi mai ales o previziune foarte solidă privind impactul unei astfel de decizii asupra economiei", a completat Orban.

Premierul Ludovic Orban a participat, vineri, la ceremonia de semnare a contractului de finanţare a proiectului de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. AGERPRES

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri