Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Mihai Tudose nu susţine proiectul de lege privind Casa Regală

Premierul Mihai Tudose nu susţine proiectul de lege privind Casa Regală

Premierul Mihai Tudose nu susţine proiectul de lege privind pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale şi consideră că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai, au declarat, joi, surse oficiale.

 

Proiectul a fost depus, pe 7 noiembrie, la Senat, de preşedintele instituţiei, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

"Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia", informează un comunicat al Senatului.

Potrivit sursei citate, prevederile ''vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti" fiind nevoie, "mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate". AGERRPES.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri