Visarion Alexa nu are voie să își exercite profesia de preot în această perioadă și îi este interzis să se apropie la o distanţă mai mică de 300 de metri de persoana vătămată sau să comunice cu aceasta. Iată soluția instanței pe scurt:
- "respinge propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul de urmărire penală(...).
- dispune luarea faţă de inculpatul Alexa Visarion a măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, din data de 17.09.2022 până la data 15.11.2022, inclusiv.
- stabileşte organ de supraveghere I.P.J. Giurgiu - Post de Poliţie Joiţa.
- Pe timpul cât se află sub control judiciar, conform art. 215 alin. 1 C.p.p, inculpatul Alexa Visarion trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
- c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
- În baza art. 215 alin. 2 Cod proc. penală impune inculpatului ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii:
- - să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
- - să nu se apropie la o distanţă mai mică de 300 de metri de persoana vătămată şi să nu comunice cu aceasta, direct sau indirect, pe nici o cale, cu excepţia exercitării, prin intermediul altor persoane, exclusiv a dreptului la mediere cu persoana vătămată:
- - să nu exercite profesia de preot."
De asemenea, înstanța a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea ordonanţei de reţinere, iar în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin lui Visarion Alexa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Citește și Decizie de ULTIMĂ ORĂ a BOR. Părintele Visarion Alexa, reţinut de Poliţie pentru agresiune sexuală la spovedanie